Procurorii de la Parchetul General au finalizat ancheta în dosarul Colectiv, urmând ca în scurt timp cei trei patroni ai clubului să fie trimiși în judecată. Iată declarația lui Costin Mincu, unul dintre cei trei patroni ai clubului Colectiv.
Declarație Costin Mincu:
"Inițial, eu și Anastasescu Alin am închiriat spațiul fabricii Pionierul în care funcționa clubul Guantanamo, care era deținut de aceiași proprietari ai clubului Salsa. În anul 2013, Alin Anastasescu a contactat o firmă a cărei denumire nu mi-o amintesc, dar despre care știu că persoana de contact era Ștefan, iar din câte cunosc se ocupa cu tratamente acustice, echipamente audio și amenajări interioare. La discuțiile purtate de Alin și respectivul Ștefan, la unele dintre ele am participat și eu, și acel domn Ștefan își oferea disponibilitatea să ne furnizeze în special boxe. Am participat la discuția referitoare la amenajarea interioară a spațiului. Anastasescu Alin dorea să aibă o acustică bună în interiorul clubului, iar din acest considerent a vorbit cu mai multe persoane din domeniul respectiv. Din câte am înțeles, s-a interesat pe internet, dar și comunicând cu mai multe persoane în ce modalitate poate fi tratat acustic spațiul respectiv. Știu că la un moment dat a fost aleasă pentru acel tratament acustic al spațiului firma acestui domn Ștefan, fără să știu criteriile. În vara anului 2013, respectivul domn Ștefan prin firma lui și cu angajații săi s-au apucat de lucrarea ce însemna tratamentul acustic. Inițial, Ștefan cu angajații săi a curățat tavanul, după care a fost aplicat un burete pe tavan, iar la final a montat un panou din lemn peste buretele respectiv. Fac precizarea că în perioada respectivă am văzut din când în când această activitate efectuată, dar nu până la finalizare, întrucât mă deplasam la Vama Veche unde aveam o altă afacere. Eu ajungeam la începutul săptămânii în București și plecam spre finalul acesteia la Vama Veche. Nu cunoșteam proprietățile materialului folosit, respectiv buretele despre care am făcut vorbire, în sensul dacă este ignifug sau ușor inflamabil. Respectivul domn Ștefan ne-a asigurat verbal de calitatea lucrării efectuate. Nu am avut de la început decât o idee de buget estimativ, în scopul amenajării acestui spațiu, inclusiv din punct de vedere al acusticii pe care asociatul meu Alin o dorea, iar persoana care a efectuat lucrările nu ne-a prezentat de la început un deviz estimativ, ceea ce s-ar traduce în faptul că Alin îi spunea ce dorește, domnul Ștefan spunea că va face lucrul respectiv, iar ulterior, după ce era efectuat, primeam devizul. Așa s-a făcut că cheltuielile au depășit bugetul propus inițial. Din acest motiv, între mine și Alin au început să apară niște discuții, pe care le apreciez ca fiind întemeiate reciproc. După ce au fost efectuate lucrări de amenajare, am dat drumul la club, folosind aparatură de sonorizare pe care o închiriam de la diverse persoane. (...) Când am intrat să vedem clubul, am remarcat că din clubul Colectiv se putea ieși direct afară, prin intermediul unei alte uși metalice. Noi am montat containerul, am lărgit ușa de la intrare, pentru a ușura accesul. După ce am creat această ieșire, ușa din spate care corespunde cu clubul Salsa a fost închisă, pentru că așa au dorit cei de la Salsa care nu au dorit să rămână deschisă ușa. În acest spațiu funcționa clubul Guantanamo. Barul era exact cum este, o parte din scenă așa cum a rămas, mai puțin extensia din metal, etajul era la fel, băile de sub etaj au rămas la fel, ventilatoarele industriale care erau încastrate în dreptul ferestrelor; nu exista tubulatura.
Întrebare: Care au fost amenajările/ modificările aduse spațiului închiriat de SC Music Hall SRL?
Răspuns: La momentul respectiv, a fost adăugată tubulatura, buretele de pe tavan, tavanul fals din lemn și mobilierul din incinta clubului (mese, scaune). Scena din lemn a rămas pe aceeași poziție, pe care am extins-o cu un modul de scenă din metal profesională. A fost pus și containerul de la intrare, precum și garderoba. Containerul a fost așezat pentru a asigura o intrare. Existau niște cuști metalice care au fost scoase. Exista o ușă între spațiul închiriat și clubul Salsa. Clubul Guantanamo a aparținut acelorași proprietari ai clubului Salsa. Din câte știu eu, ușa dintre noi și Salsa nu era funcțională. Dânșii de la Salsa au spus să o închidem pentru că dădea în clubul lor. Nu știu să spun cum am asigurat ușa. Toate amenajările și modificările au fost efectuate efectiv de o companie, pe care a găsit-o Anastasescu Alin pe internet. Această firmă era reprezentată de un anume domn Ștefan. Acesta ne-a prezentat un portofoliu, din care reieșea că se ocupă cu amenajări acustice și închiriere de echipament audio. A enumerat câteva cluburi amenajate de către această societate. Containerul a fost poziționat de noi, Anastasescu Alin l-a găsit pentru a fi cumpărat, iar amenajarea (decupare, amplasare ușă de acces) a fost realizată de noi (mă refer la mine și la Anastasescu) la momentul amenajării spațiului, în anul 2013. Adică eu și Anastasescu am contractat o firmă care a amenajat containerul efectiv, despre care nu mai știu cum se numește.
Întrebare: Ce materiale de construire au fost utilizate la amenajări/ modificări?
Răspuns: Am participat foarte puțin la discuțiile cu acel domn Ștefan, majoritatea deciziilor și soluțiilor au fost luate de către domnul Ștefan cu Anastasescu Alin, dar tot ce ne-a prezentat domnul Ștefan au fost prezentate ca soluții optime; din cauza opțiunilor făcute de Alin, costul amenajărilor a crescut de la factură la factură și am ajuns la discuții în contradictoriu cu Anastasescu, iar acesta mi-a explicat că cheltuielile sunt justificate, deoarece domnul Ștefan execută lucrări la un standard de excelență. Din câte știu eu, nu au fost folosite materiale ieftine sau de proastă calitate.
Întrebare: Care au fost amenajările/ modificările aduse spațiului închiriat de SC Colectiv Club SRL?
Răspuns: A mai fost construit un grup sanitar în interior, lângă celălalt grup sanitar. Nu vă pot oferi detalii, deoarece nu am participat. Nu știu când și de către cine au fost tapetați stâlpii cu burete".