Județul Maramureș este primul județ care instituie măsuri dure de restricție a circulației și între orele 6:00 și 22:00, măsuri care sunt valabile acum numai noaptea la nivel național.
Deplasările persoanelor vor fi limitate și vor trebui să fie justificate cu documentele cuprinse în Ordonanța Militară.
Prefectul județului, Nicolae Silviu Ungur, contactat de Digi24, a confirmat că aceste măsuri intră în vigoare de miercuri, 25 martie, și sunt valabile până în data de 15 aprilie.
Măsurile au fost luate după ce autoritățile locale au constatat că populația nu a respectat instrucțiunile de distanțare socială. „Așa este structura cetățenilor din județul nostru, nu doresc să nu se întâlnească, nu doresc să nu socializeze, nu doresc să stea în grupuri mai mici de 3.
Avem o problemă din acest punct de vedere și am considerat că riscul este mult prea mare”, a explicat prefectul, care a mărturisit că a auzit oameni pe stradă care spuneau despre avertismentele autorităților că sunt „o vrăjeală”.
El a explicat că oamenii vor putea merge în continuare la cumpărături, la farmacie, la serviciu, dar vrea să limiteze deplasările și întâlnirile inutile.
Cei care se vor deplasa în interes de serviciu vor trebui să aibă o hârtie de la angajator care să-i arate calitatea de angajat și faptul că are de parcurs traseul respectiv.