La Spitalul de Pediatrie Pitești sunt internați 48 de copii, dintre care 39 mai mici de doi ani, iar la secția de boli infecțioase a Spitalului Județean de Urgență sunt opt copii, jumătate dintre ei cu vârsta de sub doi ani. Câte trei copii mai mici de doi ani se află în secțiile de pediatrie ale Spitalului Municipal Câmpulung Muscel și Spitalului Municipal Curtea de Argeș.
Ieri, în spitalele din Argeș erau internați 51 de copii cu scaune diareice.
La Spitalul de Pediatrie Pitești erau internați 42 de copii, dintre care 35 mai mici de doi ani, iar la secția de boli infecțioase a Spitalului Județean de Urgență din Pitești sunt trei copii, toți cu vârsta sub doi ani. Câte trei copii mai mici de doi ani se află în secțiile de pediatrie ale Spitalului Municipal Câmpulung Muscel și Spitalului Municipal Curtea de Argeș.
Noul prefect Cristian Soare a anunțat, în 25 februarie, că instituția pe care o conduce va da zilnic comunicate cu privire la situația copiilor internați în Argeș.
"Având în vedere că nu există o comunicare bună din partea DSP și a Spitalului de Pediatrie cu privire la situația copiilor internați în Argeș, cât și în București, începând de mâine Instituția Prefectului va da comunicate de presă zilnic cu privire la situația copiilor internați la Spitalul de Pediatrie și la celelalte spitale în Argeș", a spus joi, într-o conferință de presă, prefectul județului Argeș.