Controlorii de trafic aerian își mențin decizia de a intra miercuri în grevă de avertisment, timp de două ore, după ce negocierile de luni cu conducerea ROMATSA, în prezența secretarului de stat în Ministerul Transporturilor Dragoș Titea, au eșuat.
"Am avut astăzi o întâlnire la ROMATSA, nu știu cum să spun dacă a fost conciliere, mediere... . Cel mai important este că nu s-a rezolvat niciuna dintre cele 14 revendicări ale noastre. Nu am știut absolut nimic (despre întâlnire — n. r.). Am aflat de la presă că domnul Titea a intrat în ROMATSA la ora 10,00. Din păcate, ca și până acum, în prezența domnului ministru, domnul director general face afirmații că este de acord cu toate cele 14 puncte, așa cum a spus și în fața presei. Ok, haideți să stingem punctul 1. A, păi aici nu sunt de acord. Punctul 2. Nu, păi aici nu pot face chestia asta. La punctul 5, nici aici nu sunt de acord. Absolut nimic. Niciunul dintre cele 14 puncte nu s-au rezolvat. Mai mult decât atât, din păcate, dânsul a luat niște decizii, împreună cu ceilalți directori, și au tăiat drepturile salariale la liderii sindicali, ceea ce e total abuziv, pentru că în Legea dialogului social scrie foarte clar că, pe perioada delegației/detașării, salariatul beneficiază de toate drepturile din CCM. Dânsul a dat o decizie retroactivă ca din data de 9 iunie să nu beneficiem decât de salariul de bază și de sporul de vechime și ne-au fost tăiate salariile la absolut toți liderii sindicali, la mare parte mai mult de jumătate din lichidare, iar lichidarea e mai mare întotdeauna. Pe de altă parte (...) pentru că directorii ceilalți i-au ținut isonul, dânsul le-a propus să le mărească sporul de conducere de la circa 60% la 65%. La fel au procedat și cu unii șefi de tură, chemându-i și spunându-le că sindicatul nu are dreptate: 'Le dau toate 14 și ei nu vor. Convingeți voi oamenii să renunțe' și pentru asta le-a dat 5%. Trei au semnat, unul nu. În aceste condiții, îi spuneam și domnului secretar de stat Titea, să presupunem că, în prezența dânsului, ajungem la toate 14 și vrem să semnăm CCM-ul. Păi, în primul rând, trebuie să șteargă toate deciziile pe care le-a dat, pentru că deciziile pe care le-a dat și oamenii care au semnat în condițiile pe care dânsul le-a considerat — mai ia 10%, mai ia 5%, poate și mai mult că noi nu știm la câți a dat și la câți nu — practic, punctul 14 cu revendicările salariale care erau pentru toată ROMATSA nu se mai poate aplica. Ei consumă banii la ora asta", a declarat pentru AGERPRES, Radu Tudorache, controlor de trafic aerian la ROMATSA, liderul Sindicatului Controlorilor de Trafic Aerian și purtător de cuvânt.
Sindicaliștii sunt în continuare dispuși să negocieze, însă sunt șanse aproape zero ca să se ajungă la un acord cu patronatul
"În conformitate cu Legea dialogului social, la art. 197, inclusiv pe perioada grevei noi trebuie să negociem. Dar nu putem să negociem noi între noi. Patronatul a decis de săptămâna trecută să nu mai prelungească protocolul de negociere și nu vor să mai negociem. Suntem deschiși să negociem în continuare, să respectăm legea. Din păcate, dânșii nu vor să convoace Comisia de negociere, nu vor nici să mai negocieze, condiționându-ne de un acord colectiv. Acest acord colectiv este o găselniță, pentru că, la art. 164 din lege, scrie că nu se pot declanșa conflicte colective de muncă pe perioada existenței unui contract colectiv de muncă sau a unui acord colectiv. Dânșii doresc ca prin acel acord să stingă conflictul. Am spus că nu se poate stinge conflictul decât prin soluționarea celor 14 revendicări. Soluția nu înseamnă că toate cele 14 trebuie să fie ceas, exact cum am solicitat", a arătat liderul sindical.
"Da, categoric ne menținem decizia. Noi suntem deschiși oricând. Din păcate, șansele cred că sunt aproape spre zero la sută. Nu putem să oprim așa ceva. Avem în jur de 900 de semnături de la salariați, controlori de trafic, tehnicieni de aviație, inclusiv meteorologi etc.", a spus el.
Radu Tudorache nu exclude posibilitatea unei greve generale, în caz că nu se rezolvă revendicările controlorilor de trafic aerian.
"Controlorii de trafic aerian vor fi în grevă miercuri, timp de două ore, între 11,00 și 13,00.
La rândul ei, conducerea ROMATSA a anunțat că decizia sindicatelor va fi contestată în instanță. (Agerpres)