De la Dan Diaconescu la Florentin Scaleţchi. Cine este coordonatorul principal al lucrărilor publicate de deţinuţii-scriitori

10 Ian 2016 | scris de Mara Răducanu
De la Dan Diaconescu la Florentin Scaleţchi. Cine este coordonatorul principal al lucrărilor publicate de deţinuţii-scriitori

 Printre deținuții ale căror lucrări l-au avut drept coordonator științific pe Ion Marin se numără Sorin Roșca Stănescu, Dan Păsat, Dumitru Rebegea, Dan Diaconescu și Florentin Scalețchi. Prof. univ.dr. Viorel Cojocaru de la Universitatea Națională de Educație Fizică și Sport a coordonat 15 lucrări semnate de oameni de fotbal precum George Becali, Gheorghe Popescu, Ioan și Victor Becali, Mihai Stoica, Cristian Borcea și Vasile Avram.

La rândul său, prof. univ.dr. Dumitru Miron de la Academia de Studii Economice din București a fost coordonator științific pentru nouă lucrări publicate în ultimii doi ani, dintre care opt semnate de Dan Voiculescu. Conf. univ. dr. Eliodor Tanislav a coordonat șapte lucrări, printre autori fiind Marius Locic și Cătălin Voicu. La alte cinci lucrări semnate de Cătălin Voicu apare drept coordonator conf. univ. dr. Dan Voinea. Conf. univ. dr Eugen Nicolăescu (Universitatea Creștină Dimitrie Cantemir) apare drept coordonator la o lucrare semnată de Marius Petcu, iar mitropolitul Ardealului, Laurențiu Streza, la două lucrări semnate de George Becali.

CE LE PREGĂTEŞTE MINISTERUL JUSTIŢIEI DEŢINUŢILOR-SCRIITORI 

Ministrul Justiției, Raluca Prună, afirma recent că există suspiciuni cu privire la caracterul științific al unor cărți scrise de deținuți, subliniind că a cerut lista cu recomandările scrise ale profesorilor universitari și "nu va fi deloc timidă" să ia măsuri dacă se vor constata încălcări ale legii. "Fac o analiză foarte serioasă pornind de la faptul că, din 2013, asistăm la o creștere absolut impresionantă a numărului de lucrări și doresc, împreună cu ANP, să analizez cum s-a aplicat această procedură și, dacă voi constata că ea s-a aplicat defectuos sau cu încălcarea legii, doresc să asigur pe toată lumea că nu voi fi deloc timidă în a propune măsuri pe care legea mi le pune la dispoziție (...). Ceea ce vă promit, nu numai că în 2016 cifra nu va crește, ci sper ca cifra să coboare, să fim în curba aceea a lui Gauss și, dacă nu reușim să abrogăm această dispoziție, să coborâm la numărul rezonabil o lucrare științifică în penitenciar într-un an", a declarat Raluca Prună pe 6 ianuarie la Digi 24.

 Ministrul Justiţiei a anunţat că lucrează la rezolvarea lacunelor legislative privind deţinuţii deveniţi scriitori peste noapte. Asta după ce un raport al ministerului a scos la iveală faptul că aproape 200 de puşcăriaşi au publicat nu mai puţin de 400 de cărţi, în ultimii trei ani pentru a ieşi mai repede din închisoare potrivit B1 Tv. Reamintim că, cu fiecare lucrare scrisă, deţinutului i se va reduce 30 de zile din pedeapsă. De altfel, Gigi Becali, unul din cărturarii de după gratii, a dezvăluit că există anumiţi "îndrumători", de meserie profesori universitari, care îi ajută pe deţinuţi să scrie cărţile ştiinţifice.Aşadar, ai carte, ai parte?

”Eu sunt aici pentru alegeri la CSM. Nu înțeleg să dau azi declarații despre cărțile din pentenciar, dar vă asigur că lucrez la acest lucru”, a declarat astăzi Raluca Prună. Este prima reacţie oficială a ministrului Justiţiei după ce un raport al instituţiei a demonstrat negru pe alb "portiţa" descoperită de condamnaţi pentru a ieşi de după gratii înainte de vreme. Iar aceştia au profitat din plin. Aproape 200 de puşcăriaşi au publicat peste 400 de cărţi, în ultimii trei ani.

”Cărţile care sunt scrise, la început scrie îndrumătorul care te va îndruma ca să scrii acea carte, adică acel profesor universitar care recomandă. E posibil să fie scrise de alţii şi să dea ei manuscrisul. Că până acum dădeai direct cartea, acum la puşcărie zice domnule trebuie să dai manuscrisul. Da, binenţeles că poate o scrie îndrumătorul şi tu o copiezi de mână după îndrumător şi dai manuscrisul tău, scris de mâna ta. Dar dacă legea permite atsa, care e problema?”, a spus Gigi Becali.

În condiţiile în care, pentru fiecare lucrare ştiinţifică scrisă în puşcărie, deţinutului i se reduce pedeapsa cu 30 de zile, campioni sunt Dinel Staicu şi Dan Voiculescu - fiecare, cu câte zece lucrări "ştiinţifice". Fostul primar din Cluj-Napoca, Sorin Apostu, a scris și el cinci cărți din vara lui 2014, printre care amintim "Controlul calității peștelui, batracienilor și fructelor de mare”. Şi Ioan Niculae, arestat pe 2 aprilie 2015, a scris în cinci luni de detenţie, cinci lucrări ştiinţifice.

DNA CERE REGULI NOI PENTRU „SCRIITORII“ DIN SPATELE GRATIILOR

În mai 2015, Direcția Națională Anticorupție a făcut o sesizare la Consiliul Superior al Magistraturii și la ministerul Justiției prin care cere modificare a legii privind executarea pedepselor. Mai exact, procurorii anticorupție susțin că este nevoie de o analiză mai riguroasă a lucrărilor științifice scrise de cei condamnați definitiv, având în vedere că există mai multe persoane care au reușit să iasă mai repede din închisoare după ce au scris mai multe cărți.

Legea la care se face referire este Legea nr.254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal care, la articolul 96, se referă la partea din durata pedepsei care este considerată ca executată pe baza muncii prestate şi/sau a instruirii şcolare şi formării profesionale.

„(1) Pedeapsa care este considerată ca executată pe baza muncii prestate sau a instruirii şcolare şi formării profesionale, în vederea acordării liberării condiţionate, se calculează după cum urmează: în cazul elaborării de lucrări ştiinţifice publicate sau invenţii şi inovaţii brevetate, se consideră 30 de zile executate, pentru fiecare lucrare ştiinţifică sau invenţie şi inovaţie brevetate”, se arată în legea citată.

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră