CENTENAR. Portret al presei bucureștene din primii ani de România Mare

30 Noi 2018
CENTENAR. Portret al presei bucureștene din primii ani de România Mare

În ultimul nostru material, se cuvine să aruncăm o privire și asupra confraților noștri din presa bucureșteană care au scris, mai bine sau mai rău, mai cinstit sau mai interesat, în mass media României mari.

Publicațiile editate la București în zorii întregirii României erau variate și acopereau, ca doctrină, tot eșicherul politic.

Aveam publicațiile de stânga Adevărul, Dimineața și Facla, cele de dreapta (deseori cu accente fasciste, având în vedere și vremurile) Curentul și Cuvântul, și cele mai echilibrate, considerate de centru: Timpul și Universul.

În anii ’20 și începuturile anilor ’30 acestea au apărut la liber și adesea s-au consumat certuri și chiar lupte aprige între ele. Astăzi considerat un monstru sacru și un pionier al jurnalismului românesc, Pamfil Șeicaru (proprietarul ziarului Curentul) nu era la fel de bine privit și în Bucureștiul acelor vremuri.

Rivalii săi politici și de breaslă au inventat, ca să descrie suspecta lui îmbogățire din perioada interbelică, o vorbă ajunsă celebră și folosită și azi: ”șantajul și etajul”.

Constantin Argetoianu, politician și diplomat român cunoscut pentru stilul său direct și tăios, caracteriza astfel publicațiile vremii: ”Presa e vândută. Ziarele primesc sume enorme din fondurile secrete ca să mai tacă asupra afacerilor regimului.”

Ce trebuie înțeles este că să faci presă în acea perioadă era o activitate mult mai periculoasă decât astăzi. Deseori ziariștii erau bătuți și uneori chiar uciși (cum s-a întâmplat de pildă cu Mihai Stelescu, asasinat de legionari în 1936), iar provocările la ”bărbătescul” duel erau la ordinea zilei.

De altfel, ascensiunea mișcării legionare și înregimentarea, în cele din urmă, a României în război alături de naziști, a însemnat și suprimarea libertății presei, ca politică de stat, dar chiar și suprimarea democrației.

În 1937, bunăoară, guvernul condus de Octavian Goga, cel sprijinit de rege în ciuda celor 9% pe care le luase partidul său în alegeri, interzice publicațiile Dimineața, Adevărul și Lupta, ca primă măsură după învestire.

Material realizat în cadrul „București-Centenar”- Program Cultural derulat de Primăria Municipiului București prin Administrația Monumentelor și Patrimoniului Turistic

 

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră