Ţară frumoasă, păcat că e locuită. Cam asta e România. Nu suntem în stare să moştenim ce au lăsat alţii în urmă. Cei care ne conduc acum nu sunt în stare nici măcar să zugrăvească ceea ce a construit Nicolae Ceauşescu. Sigur că nu dictatorul comunist a construit Cazinoul din Constanţa, însă cei care s-au ocupat de turismul românesc şi de îngrijirea capitalei dobrogene in ultimii 26 de ani n-au făcut altceva decât să-şi bată joc de o clădire simbol a României.
Potrivit Agerpres, miercuri s-a lansat o petiţie online, dar şi un apel către Guvern pentru salvarea Cazinoului din Constanţa. Iniţiator este arhitectul Radu Cornescu. Clădirea este considerată drept monument arhitectonic de cea mai mare importantă, dar a fost scoasă din circuitul public în anul 2010 din cauza degradării accentuate.
“Nu mai suport, domnule prim-ministru! Nori negri s-au adunat asupra Cazinoului din Constanţa. Clădirea-simbol a oraşului a ajuns o ruină, deşi este catalogată, conform legilor ţării, că monument arhitectural, fiind notat în Lista Monumentelor Istorice cu codul LMI CT-ÎI-m-A-028801, litera A din cod reprezentând categoria de cea mai mare importantă. Cazinoul, realizat în stil Art Nouveau, avându-l autor pe arhitectul Daniel Renard, a fost inaugurat cu fast în 1910, fiind cel mai mare edificiu de acest fel de pe teritoriul României. Anghel Saligny a coordonat lucrările care au smuls din mare o fâşie cu o lăţime variind între 40 şi 60 de metri, culminând cu un promontoriu pe care a fost amplasat Cazinoul şi, montand ziduri de sprijin la limita dinspre mare, a făcut umpluturi masive de pământ şi a realizat o faleză cuprinzând parcul şi o arteră de cornişă care a rămas şi la ora actuală principala zona de promenadă a oraşului. Domnule prim-ministru, nu mai suport să văd Cazinoul în ruină !', susţine Radu Cornescu.