Cauţiunea lui Sebastian Ghiţă, respinsă de procurori. Care a fost MOTIVUL

18 Apr 2016 | scris de Mara Răducanu
Cauţiunea lui Sebastian Ghiţă, respinsă de procurori. Care a fost MOTIVUL

 Potrivit acestora, Ghiță are termen până joi pentru a depune noi garanții astfel încât întreaga sumă să fie acoperită. Deputatul Sebastian Ghiță a depus, lunea trecută, garanții mobiliare și imobiliare în contul cauțiunii de 13 milioane de euro stabilită de procurori în dosarul în care acesta este acuzat de mai multe infracțiuni, între care șantaj, folosire de informații nedestinate publicității și dare de mită, au declarat surse avocățești. Conform surselor citate, garanțiile depuse aparțin unei societăți controlate de parlamentar.

Sebastian Ghiţă sub control judiciar 

 Măsura controlului judiciar pe cauțiune a fost dispusă de procurorii DNA Ploiești la data de 31 martie, după ce Camera Deputaților a respins cererile privind reținerea și arestarea parlamentarului. Termenul inițial pentru depunerea cauțiunii era 6 aprilie, însă Ghiță a cerut și obținut prelungirea până la data de 11 aprilie a termenului. "Inculpatul va depune, până la data de 6 aprilie 2016, o cauțiune în valoare de 59.417.133 lei (reprezentând 10% din valoarea bunurilor și lichidităților bănești — cu excepția terenurilor și clădirilor neevaluate în bani - declarate de inculpat în ultima sa declarație de avere înregistrată la Parlamentul României — Camera Deputaților) ori va constitui o garanție reală mobiliară sau imobiliară în limita sumei de bani determinată, ce va fi consemnată pe numele inculpatului, la dispoziția Direcției Naționale Anticorupție", se arăta într-un comunicat al DNA.

Deputatul Sebastian Ghiţă, urmărit penal pentru două infracţiuni

Deputatul este urmărit penal în acest dosar pentru două infracțiuni de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații; două infracțiuni de dare de mită; șantaj; cumpărare de influență și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

În același dosar mai sunt cercetați penal procurorii Liviu Tudose și Aurelian Mihăilă, fostul subsecretar de stat în MAI, Viorel Dosaru, și fostul șef al DGA Prahova Constantin Ispas. Aceștia sunt acuzați că au permis accesul deputatului la informații dintr-un dosar care nu erau destinate publicității, scopul constând în zădărnicirea unei anchete penale, dar și în protejarea intereselor unor persoane și firme cercetate în cauza respectivă.

 

CITIŢI ŞI: S-a plătit cea mai mare cauţiune! Sebastian Ghiţă şi-a plătit arestul cu 13 milioane de euro

 

Deputatul este urmărit penal în acest dosar pentru două infracțiuni de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, două infracțiuni de dare de mită, șantaj, cumpărare de influență și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

În același dosar mai sunt cercetați penal procurorii Liviu Tudose și Aurelian Mihăilă, fostul subsecretar de stat în MAI, Viorel Dosaru, și fostul șef al DGA Prahova Constantin Ispas. Aceștia sunt acuzați că au permis accesul deputatului la informații dintr-un dosar care nu erau destinate publicității, scopul constând în zădărnicirea unei anchete penale, dar și în protejarea intereselor unor persoane și firme cercetate în cauza respectivă.

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră