Tăriceanu s-a prezentat la Direcția Națională Anticorupție — Serviciul Teritorial Brașov, fiind citat pentru a fi audiat într-un dosar de corupție. Potrivit unor surse judiciare, el a fost citat în calitate de martor pentru a fi audiat, în dosarul în care este cercetat, alături de alte persoane, printre care și omul de afaceri Remus Truică.
De ce a fost Tăriceanu chemat la DNA
"La invitația DNA Brașov, mâine, 15 aprilie, în conformitate cu procedura legală, mă voi prezenta la sediul instituției în calitate de martor, în dosarul 259/p/2015. (...) Totodată, doresc să fac cunoscut faptul că informația legată de prezența mea la DNA Brașov era cunoscută doar de subsemnatul și de lucrătorul DNA care m-a invitat telefonic. De regulă, informez cu promptitudine presa despre activitățile mele de interes public, așa cum poate fi apreciată prezența mea la DNA în calitate de martor", potrivit unui comunicat transmis de președintele Senatului.
Tăriceanu menționează că, "în respect pentru reglementările legale privind confidențialitatea anchetei", nu va face declarații nici la sosirea și nici la plecarea din sediul DNA. "De această dată, în mod premeditat, am ținut strict secretă această informație pentru a verifica dacă lucrătorii DNA scurg informații confidențiale către presă. Cu puțină vreme în urmă, am fost contactat din lumea presei cu întrebarea: 'Este adevărat că ați fost invitat la DNA Brașov?'. Q.E.D., așa că am hotărât să dau publicității acest comunicat", mai afirmă Tăriceanu.