Cine este biciclistul care a murit duminică la Pro Bike Marathon

18 Apr 2016 | scris de Sorin Anghel
Cine este biciclistul care a murit duminică la Pro Bike Marathon

 

Se moare pe capete în lumea ciclismului. Belgianul Daan Myngheer, de la echipa Roubaix-Lille Metropole, a decedat în luna martie, la spitalul din Ajaccio, după ce a suferit un stop cardiac în timpul primei etape a Criterului Internaţional, cursa care s-a desfăşurat în Franţa. Un alt rutier belgian, Antoine Demoitie, de la echipa Wanty-Groupe Gobert, a încetat din viaţă, după ce a fost accidentat de o motocicletă în timpul cursei clasice Gând-Wevelgem. Demoitie, în vârstă de 25 de ani, a căzut în timpul cursei şi a fost călcat de o motocicletă. Accidentul s-a produs în oraşul Sainte-Marie-Cappel, cu aproximativ 80 de kilometri înainte de finalul cursei.

Duminică, un alt ciclist, de data această amator, şi-a pierdut viaţa. Este vorba despre Jozsef Diko, în vârstă de 48 de ani, din Ungaria. Acesta participa la Pro Bike Marathon, întrecere care s-a desfăşurat la Ineu, în judeţul Bihor. Sportivul a pierdut controlul bicicletei, a avut o ieşire violentă în afara traseului de concurs, pierzându-şi viaţa.

Sandor Kiss este preşedintele Asociaţiei Sportive Probikers Bihor, cea care a organizat întrecerea din vestul ţării. “Cel care a murit era un coleg din Ungaria. A suferit leziuni multiple şi a murit din cauza unor hemoragii interne. Medicul legist ne-a spus că toate organele sale erau rupte. Accidentul s-a petrecut pe o porţiune cu grad mic de dificultate. Este o pantă lungă, cu vizibilitate bună. Acolo îi dai viteză cât poţi de mult. Jozsef Diko nu s-a lovit de nici un copac. A suferit multiple leziuni interne pentru că s-a tot rotit, s-a dat peste cap. Făcea parte dintr-un grup de 4-5 persoane. Veneau mereu la noi. Avea 49 de ani, nu avea copii, era înnebunit după ciclism. Accidente la astfel de concursuri se mai întâmplă. Însă mai mult de o zgârietură sau un cap spart n-am întâlnit. Imediat ce s-a produs incidentul, am intervenit ca să-i acordăm primul ajutor. Am avut parte de sprijinul celor de la Salvamont, care şi-au făcut treaba, cunosc locul şi au făcut tot ce le-a stat în putere să facă. Noi am rămas şocaţi de ceea ce s-a întâmplat. Am oferit sprijin familiei victimei în ceea ce priveşte formalităţile pentru repatriera trupului neînsufleţit în Ungaria”, a declarat Kiss, în exclusivitate pentru www.mariustuca.ro.

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră