Beatrice Rancea, numită în funcție, mâine, de Corina Șuteu

24 Mai 2016 | scris de Sebastian S. Eduard
Beatrice Rancea, numită în funcție, mâine, de Corina Șuteu

Ministrul Culturii, Corina Șuteu, o va numi miercuri, 25 mai, pe doamna Beatrice Rancea în funcția de manager interimar la Opera Națională din București. Totodată, Ministerul va demara procedurile de separare a Operei Naționale din București de Teatrul Național de Operetă și Muzical „Ion Dacian” fuzionate prin Hotărârea de Guvern nr. 741/2013, urmând ca, în cel mai scurt timp posibil, cele două instituții de spectacol să fie reorganizate și să-și poată relua activitatea artistică într-o nouă formulă.

 

Ministrul Culturii, Corina Șuteu: „Situația de la Opera Națională din București impune un reglaj în mai mulți pași. Cronicizarea situației de față și complexitatea ei mă determină să am o abordare rațională; nu cred în rezolvarea și reformarea violentă a instituțiilor. Există o mare oportunitate în această situație, oportunitatea de a corecta anumite disfuncționalități în organizarea instituțiilor de spectacol din România. Este, cred, cel mai potrivit moment să amendăm o decizie dintr-un mandat anterior, care a dus la fuzionarea a două instituții de cultură cu specific, public și repertoriu diferite.

Consider, totodată, că instituțiile de spectacol din România trebuie să înțeleagă ca fiind fundamentale colaborările internaționale și deschiderea către performanță artistică reală. Asigur artiștii Operei Naționale din București și ai Teatrului Național de Operetă și Muzical „Ion Dacian” de sprijinul Ministerului Culturii, care va acompania reformarea acestora și le va garanta resurecția unui spirit internaționalist, exigent și strălucitor”.

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră