Președintele Mișcării Populare (MP), Traian Băsescu, a declarat că nu a luat încă o decizie în privința unei candidaturi la funcția de primar general al Capitalei, întrucât se gândește că ar putea exista o contradicție cu faptul că promovează MP ca pe un partid nou.
"Nu există încă o decizie luată în acest sens. Vă pot spune unde este cea mai mare reținere pe care eu o am. Discutăm de crearea unui partid nou. Cu oameni mai noi, nu neapărat născuți acum, chiar dacă au unii 60 de ani, că politica înseamnă și experiență de viață, nu numai tinerețe. Deci, în condițiile în care vorbim de un partid nou, mă întreb cât de contradictorie ar fi prezența într-o competiție electorală", a declarat Traian Băsescu întrebat dacă va candida la funcția de primar general al Capitalei.