Un avion TAROM, care a decolat de la Budapesta și trebuia să ajungă la București a avut probleme în aer, piloții fiind nevoiți să readucă aeronava la sol la circa cinci minute după decolare.
Avionul, aflat deja deasupra norilor, la un momenta dat s-a umplut cu fum, iar una dintre elice s-a oprit.
Însoțitoarele de bord le-au spus pasagerilor să nu intre în panică și să stea cu capul aplecat și la scurt timp după aceea piloții au reușit să readucă avionul pe aeroportul din Budapesta.
Toți pasagerii au fost evacuați, iar la fața locului se află echipaje de intervenție. (sursa)
Compania TAROM confirmă faptul că aeronava RO 236 care a decolat de la Budapesta la ora 13,12 UTC cu destinația București s-a întors la aeroportul Budapesta după cinci minute de zbor datorită unei semnalizări necorespunzătoare la motorul nr. 2. Echipajul a acționat conform procedurilor standard în această situație și a aterizat, în deplină siguranță, pe aeroportul din Budapesta. Pasagerii au fost debarcați, în siguranță, și sunt asistați de reprezentanții companiei TAROM, a comunicat compania.