Astfel, turiștii sunt avertizați că nu vor circula taximetrele, troleibuzele, trenurile urbane și regionale, iar benzinăriile vor fi închise.
"Autobuzele nu vor circula în intervalul orar 9,00 — 21,00, iar angajații de la metrou, tren electric și tramvai vor lucra doar în intervalul 10,00-15,00, mai ales pentru a facilita transportul manifestanților participanți la demonstrațiile de protest. Transportatorii maritimi vor protesta începând de joi, 4 februarie 2016, ora 6,00, până sâmbătă, 6 februarie 2016, ora 6,00. În acest interval, toate navele vor rămâne ancorate în porturi. Până în prezent, sindicatele controlorilor de trafic aerian și personalului navigant nu s-au raliat protestului", precizează MAE.
Blocaje la punctele de frontieră
Totodată ministerul informează că fermierii eleni protestează prin ample acțiuni de blocare a drumurilor, în special în zona de nord a Greciei, atât în puncte de frontieră, cât și pe autostrăzile interioare.
"În prezent, este blocat accesul camioanelor, în ambele sensuri de mers, în punctele de frontieră cu Bulgaria (Promachonas, Ivailovgrad și Exohis), Turcia (Kastanion, Ormeniou și Kipon) și Macedonia (Evzonon). Coloanele de autocamioane în așteptare, în unele puncte, au lungimea de aproximativ 15 km. Circulația autoturismelor nu a fost perturbată. Având în vedere că situația blocajelor de trafic este în permanentă schimbare, se recomandă și verificarea individuală a rutelor avute în vedere de către transportatorii de mărfuri interesați de tranzitarea teritoriului elen", se arată în comunicat.
Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginii de internet mae.ro și reamintește că cetățenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziție aplicația "Călătorește în siguranță" cu informații, sfaturi de călătorie și posibilitatea de alertare, în cazul în care apar situații speciale.