Caucazul de Sud este iarăși, pe neașteptate, în prag de război. Conflictul din Nagorno Karabah, ce durează de peste 30 de ani a reizbucnit ieri dimineață. Există zeci de morți de ambele părți, inclusiv civili, deoarece ambele părți supun bombardamentelor localități civile, inclusiv partea azeră a bombardat capitala entității nerecunoscute a Karabahului, Stepanakert.
Din cauza lipsei aproape totale de observatori internaționali în zona conflictului, în special din partea OSCE, nu se știe exact cum și de ce a reizbucnit conflictul armat, iată, pentru a doua oară în acest an, scrie rfi.ro.
Conflictul din Nagorno-Karabah a fost de la bun început cel mai sângeros în comparație cu alte conflicte similare din spațiul post-sovietic. În perioada așa-numită fierbinte a acestui conflict, adică 1989-1994, au murit în total în jur de 30.000 de oameni. Dar, și după armistițiul din 1994, și până în prezent, au murit de ambele părți alți 4000 de oameni, în principal militari. În aceste condiții, încărcătura emoțională și ideologică la nivel politic-social este foarte intensă. Altfel spus, nivelul de ură al părților implicate este foarte ridicat.
Ce îl deosebește și mai mult este lipsa unei misiuni de pace sau monitorizare și a unei zone de-militarizate de contact. Practic între cele trei părți implicate activ și direct în conflict – este vorba despre para-statul propriu-zis Nagorno Karabah susținut de Armenia pe de o parte, și Azerbaidjan de cealaltă parte – nu există un acord de negociere a unui proces de pace, ci doar o înțelegere de încetare a focului mediată de Rusia în 1994. Distanța între trupele beligerante pe linia frontului poate fi pe alocuri de doar câteva sute de metri. În asemenea condiții conflictul armat poate reîncepe oricând. Această linie de contact este printre cele mai militarizate din lume.
Se observă în ultimii ani o intensificare a luptelor armate. Este acesta un trend clar? Ambele state au declarat oficial mobilizare generală ieri și astăzi. Sunt cele două state, Armenia și Azerbaidjanul, pe cale să reînceapă un război generalizat?
Într-adevăr, se poate spune că 2016 este anul în care s-a schimbat ceva în dinamica conflictului relativ înghețat. În aprilie 2016, Azerbaidjanul a încercat o ofensivă generalizată, iar atunci pe lângă 200 de morți de ambele părți, Azerbaidjanul a recuperat câteva porțiuni minore de teritoriu ce îi aparțin de jure. Mulți specialiști în conflictul din Karabah vorbesc despre o crescută dorință din partea Azerbaidjanului de a dezgheța acest conflict, fiindcă este partea perdantă față de realitățile de la începutul anilor 90 atunci când armenii din autonomia Karabahului de Munte, susținuți de Armenia, ocupau 20% din teritoriul recunoscut internațional al Azerbaidjanului.
Peste două decenii mai târziu, iată, Azerbaidjanul este mult mai prosper, cu o armată mult mai bine dotată și tehnologii militare noi, superioară numeric de două sau de trei ori față de Armenia. Mai trebuie să adăugăm la acestea, efectul pandemiei de coronavirus care a distras atenția actorilor cheie, este vorba în special de SUA și Franța, ambele fiind parte a Grupului de la Minsk sub egida OSCE pentru negocierea soluționării conflictului din Karabah. De altfel, în luna iulie anul curent, timp de 4 zile au existat deja ciocniri armate intense, însă în mod neelucidat nu pe linia de contact între Karabah și Azerbaidjan, ci la nord de regiunea separatistă, la granița directă între Azerbaidjan și Armenia. Atunci s-a putut observa că Azerbaidjanul cel mai probabil a testat capacitatea de răspuns a Erevanului, dar și puterea de reacție a comunității internaționale.
Ce implicații am putea avea la scală regională în cazul escaladării conflictului?
Conflictul din Nagorno Karabah poate avea implicații cu adevărat la scală continentală, mai ales dacă vor fi atrași în conflict actori-cheie ce susțin una sau alta dintre părți. Dacă ar fi să mărim optica actorilor implicați, de o parte sau de alta, atunci Rusia și Turcia sunt direct vizate. Rusia este în relație de alianță militară cu Armenia, prin care ar trebui să o apere în cazul în care aceasta ar fi atacată. Rusia are de asemenea o importantă bază militară în Armenia și a dotat armata armeană cu sisteme Iskander, capabile să atingă orice punct geografic din Azerbaidjan, în special capitala Baku. Același lucru se poate spune despre Turcia și Azerbaidjan, care nu numai că își spun ”state frățești” dar au și o cooperare militară foarte strânsă. Mai mult, nici Iranul nu este străin de relația de conflict armat dintre Armenia și Azerbaidjan, pe de o parte Teheranul susține Erevanul din punct de vedere politic, geografic-economic și al comunicațiilor, pe de altă parte minoritatea azeră din Iran numără nu mai puțin de 25 de milioane de oameni. În cazul unei escaladări spre un război generalizat, acești factori vor urca în prim plan.
