Anunţul surprinzător făcut pe Facebook de Ambasada SUA la Bucureşti

22 Ian 2018 | scris de Marina Constantinoiu
Anunţul surprinzător făcut pe Facebook de Ambasada SUA la Bucureşti

"Dragi prieteni, nu vom mai publica pe această pagină până la reluarea completă a activităţii guvernului SUA. Pentru informaţii, accesaţi: https://go.usa.gov/xnwvC." Aşa sună o postare în pagina de Facebook a Ambasadei Statelor Unite la Bucureşti.

Surprinzătorul anunţ, care redirecţionează cititorii către o pagină web în care sunt oferite explicaţii referitoare la activităţile consulare în perioada în care nu există fonduri pentru desfăşurarea activităţii, vine pe fondul unei grave crize politice de la Washington.

Administraţia de la Washington a rămas fără bani. Urmările ar putea fi ample. Încercarea de a evita blocajul printr-un buget temporar a eşuat din cauza democraţilor din Senat, explică Deutsche Welle.

Termenul limită a fost depăşit. Congresul SUA ar fi trebuit să aprobe un buget temporar dar aleşii nu au ajuns la niciun compromis.

Deşi au avut timp până la miezul nopţii pentru a evita blocajul financiar, senatorii au preferat varianta imposibilităţii de plată. Numeroase autorităţi locale sunt obligate ca, începând de sâmbătă (20 ianuarie) să îşi suspende activitatea sau să o reducă la minimum. Sute de mii de funcţionari publici vor fi obligaţi să intre în concediu fără plată.

Actualele neînţelegeri vizează cheltuielile pentru apărare. În divergenţă rămâne şi politica de imigraţie, unde democraţii nu au vrut să accepte un compromis fără promisiuni în privinţa copiilor de imigranţi ajunşi ilegal în Statele Unite în urmă cu zeci de ani. Trump solicită la rândul lui fonduri pentru proiectului lui de prestigiu: ridicarea unui zid de-a lungul graniţei cu Mexicul. "Fără zid nu există nicio înţelegere", anunţa el recent pe Twitter, mai scrie Deutsche Welle.

Ambasada SUA precizează că toate serviciile consulare şi de viză obişnuite şi de urgenţă oferite de ambasadă vor continua în această perioadă în care nu există fonduri alocate pentru desfăşurarea activităţii.

Solicitanţii de viză care au o programare la interviul pentru viză ar trebui să se prezinte la data şi ora programată.

Informaţiile de pe website-ul ambasadei nu se vor actualiza periodic până la reluarea completă a activităţii, cu excepţia mesajelor urgente de securitate şi siguranţă.

UPDATE

Senatorii americani au ajuns la o înțelegere pentru a debloca activitatea Guvernului. Măsura asigură finanțarea temporară a bugetului federal, până la data de 8 februarie. 

Senatorii democrați au acceptat acest compromis în schimbul promisiunii că legile care îi privesc pe cei 700.000 de copii care au fost aduși în SUA ca imigranți ilegali, așa-numiții Dreamers, vor fi dezbătute pe larg în Senat.

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră