Antreprenorul Ștefan Mandachi și Crucea Roșie Suceava au adus primele echipamente de protecție pentru personalul medical din Suceava și dotările pentru secția ATI

15 Apr 2020 | scris de A.V.
Antreprenorul Ștefan Mandachi și Crucea Roșie Suceava au adus primele echipamente de protecție pentru personalul medical din Suceava și dotările pentru secția ATI

Primele achizitii de materiale de protecție pentru personalul medical și de echipamente pentru secția de terapie intensivă a Spitalului din Suceava au fost realizate la doar două săptămâni de la începutul campaniei „1 Centimetru de Fapte – Cu Totii în Linia Întâi”. Campania, inițiată de omul de afaceri sucevean Ștefan Mandachi, are ca partener Crucea Roșie Suceava și a reușit să strângă până acum donații în valoare de 900.000 euro, scrie g4media.ro.

Până în prezent, din donații au fost achiziționate un ventilator noninvaziv, 15 concentratoare de oxigen, combinezoane, cizme și căști de protecție și gel dezinfectant, materiale care au fost predate spitalului din Suceava. De asemenea, un transport constând în combinezoane, cizme și căști de protecție a fost trimis către Spitalul Municipal Rădăuți. Totodată, a fost semnat contractul și s-a achitat avansul pentru 20 de ventilatoare care urmează să ajungă la Suceava la sfârșitul lunii mai, valoarea totală a echipamentelor și plăților efectuate până în acest moment de către Crucea Roșie Suceava depășind 250.000 euro.

Campania de strângere de fonduri „Cu Toții În Linia Întâi” continuă. În această campanie, antreprenorul Ștefan Mandachi vinde simbolic fiecare centimetru din metrul de autostradă construit în Suceava, iar banii astfel obținuți sunt donați către Crucea Roșie Suceava, pentru achiziția de ventilatoare și de echipamente medicale necesare spitalului din municipiul Suceava sau altor spitale din județ.

”Puteți dona în continuare pe site-ul campaniei 1cm.ro, în următoarele conturi ale Crucii Roșii Suceava:

RO76RNCB0244020411980004 EUR BCR
RO43RNCB0244020411980016 RON BCR
RO64RNCB0244020411980026 GBP BCR

Mulțumim tuturor donatorilor și celor implicați în derularea acestei campanii. Corneliu Dediu, director Crucea Rosie Suceava/ Contact: 0722342867”.

 

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră