Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu continuă să gestioneze la capacitate maximă criza cauzată de noul coronavirus, pentru a proteja personalul medical aflat în prima linie a luptei cu virusul ucigaș. În acest sens, sprijinul mediului de afaceri, al comunității locale și al autorităților este cu atât mai important, cu cât criza medicală este tot mai gravă pe plan național, precizează tribuna.ro
Sponsorul celor două corturi destinate cadrelor medicale de la Spitalul Județean Sibiu, compania Lanco, prin directorul Sorin Stoica, a venit din nou în sprijinul Spitalului Județean cu o dotare extrem de valoroasă. Firma a donat spitalului o cabină de dezinfecție în interiorul căreia se pulverizează automat o substanță dezinfectantă.
Cabina a fost montată la intrarea de la etajul II a Secției de Anestezie și Terapie Intensivă, unde sunt tratate cele mai grave cazuri de COVID-19 în spitalul județean. Astfel, personalul care intră și iese din secție trece practic printr-un filtru dezinfectant, lucru de mare ajutor în misiunea de a ține sub control contaminarea. La realizarea sistemului de dezinfecție a contribuit substanțial și General Ice SRL, prin managerul firmei, Ionuț Oancea.
„Este o dotare extrem de importantă pentru siguranța personalului medical și implicit a pacienților. Nu aveam așa ceva înainte și țin să îi mulțumesc directorului companiei LANCO, dl. Sorin Stoica pentru această dotare. De asemenea, le mulțumesc și tuturor celorlalți antreprenori din județul Sibiu care ne-au sprijinit până acum. Avem din partea mediului privat o susținere extraordinară, care ne ușurează gestionarea acestei crize. Le sunt profund recunoscător”, a declarat Cornel Benchea, managerul SCJU Sibiu.
Stație de decontaminare cu biocide, de la Facultatea de Inginerie
Pe lângă această cabină de la ATI, Spitalul Județean de Urgență Sibiu a primit recent și o stație manuală pentru decontaminare cu produse biocide, donată de profesorii Departamentului de Mașini și Echipamente Industriale din cadrul Facultății de Inginerie cu susținerea Asociației Asociația pentru Mecatronică și Robotică Sibiu. Aceasta a fost donată Secției de Boli Infecțioase a Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu pentru decontaminarea primară a personalului medical.
„Mulțumim, de asemenea, și comunității academice din Sibiu pentru implicare, tuturor cadrelor didactice universitare care au făcut lobby pentru sprijinirea spitalului și în special colectivului Departamentului de Mașini și Echipamente Industriale din cadrul Facultății de Inginerie”, adaugă Cornel Benchea.
În toate unitățile în care se tratează COVID, contaminarea în interiorul spitalului este una dintre cele mai grele provocări. Spitalul Județean Sibiu a organizat recent zone COVID și non-COVID bine delimitate, iar astfel de dotări pentru de-contaminare vin în sprijinul măsurilor luate de conducerea spitalului pentru a evita răspândirea virusului, conform tribuna.ro