Mai mult de trei sferturi unităţile de învăţământ sunt pregătite pentru deschiderea şcolilor. Anunțul a venit, sâmbătă, de la ministrul Educaţiei, Monica Anisie, scrie rfi.ro.
Într-o intervenție la B1 TV, ministrul a precizat că, potrivit raportărilor primite din teritoriu, majoritatea unităţilor de învăţământ au asigurate materialele pentru combaterea îmbolnăvirii cu COVID-19. Anisie s-a referit și la posibila începere a școlii în sistem exclusiv online. Ministrul a explicat că ideea revenirii fizice a elevilor în bănci abia la 1 octombrie a fost avansată de către premierul Ludovic Orban ca variantă primită din partea celor implicaţi, care au transmis propuneri către autorităţi.
„Din raportările pe care le-am primit la Ministerul Educaţiei, aproximativ 80% din unităţile de învăţământ sunt pregătite, adică au aceste resurse. Este un proces continuu. Noi la momentul acesta, ieri la ora 13:00, când am avut videoconferinţa cu inspectori şcolari generali, aceştia asta au prezentat, că 80% dintre şcoli sunt pregătite cu tot ce le trebuie din punctul de vedere al resurselor şi materialelor pentru combaterea îmbolnăvirii”, a declarat Monica Anisie sâmbătă, într-o emisiune la B1 Tv.
Aceasta a explicat şi faptul că ideea avansată de către premierul Ludovic Orban privind posibilitatea revenirii elevilor în bănci de la 1 octombrie este o propunere primită de către autorităţi.
„Precizarea pe care făcut-o premierul ieri este una venită din propunerile pe care le-am primit la Ministerul Educaţiei, la Guvern în această perioadă. Trebuie să spunem lucrurilor pe nume, să fim sinceri, că sunt şi părinţi îngrijoraţi care consideră că ar trebui să amânăm deschiderea anului şcolar. (...) există documentul prin care începerea anului şcolar este prevăzută în 14 septembrie, a fost aprobat, Ordinul comun dintre ministrul educaţiei şi ministrul sănătăţii şi în acel ordin este prevăzut şi un calendar (...) în funcţie de situaţia epidemiologică dar şi de specificul şcolii Consiliile de Administraţie din fiecare unitate de învăţământ fac o propunere către Inspectoratul Şcolar şi apoi în Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă sau în Comitetul municipiului Bucureşti se ia o decizie. Acolo unde situaţia epidemiologică este gravă, putem începe în sistem online” a precizat Anisie
Ea susţine că s-ar „hazarda” dacă ar spune, înainte de 7 septembrie, care este scenariul privind deschiderea unităţilor de învăţământ.
„Până la data de 7 septembrie cred că m-aş hazarda dacă aş spune în mod car care este scenariul. (..) Nu putem spune la nivel general, la nivel de ţară cum anume va începe şcoala. (...) Trebuie să analizăm pe de o parte situaţia epidemiologică şi să nu îi expunem sub nicio formă pe elevi la îmbolnăvire. Pe de altă parte trebuie să privim şi specificul şcolii: are spaţiile necesare, are separatoare dacă nu există posibilitatea distanţării, are tot ce ăi trebuie în ceea ce priveşte dezinfectant, măştii ” a explicat ministrul.
Premierul Ludovic Orban afirmă că au existat discuţii ca elevii să meargă la şcoală din 1 octombrie, iar din 14 septembrie cursurile să se desfăşoare online. El spune că sunt argumente ale specialiştilor care spun că profesorii şi elevii revin din concediu, iar anchetele epidemiologice au arătat că o mare parte din cei infectaţi au fost în concediu. "S-a discutat acest lucru, încă nu s-a luat o decizie în acest sens", precizează Orban.
Şeful DSU, Raed Arafat, a explicat că oficial nu a avut loc nicio discuţie referitoare la debutul de an şcolar fără prezenţa cadrelor didactice şi a elevilor şi că, de asemenea, nu a avut loc o discuţie la o amânare a deschiderii şcolilor până după alegerile locale.