Analiză dură a României. Cât câştigă " amărâţii" din Brazilia

29 Mar 2016 | scris de Gheorghe Voicu
Analiză dură a României. Cât câştigă

Academicianul brazilian Atico Mota este un fin cunoscător al realităţilor româneşti. De fapt a predat un an şi la Universitatea Bucureşti.El a acordat un interviu lui Cătălin Grosu de la Ştirile TVR,interviu publicat pe site-ul Ştirile TVR.ro. Publicăm şi noi un scurt fragment din interviu,acea parte în care academicianul brazilian comentează cîteva aspecte din viaţa socială şi politică din România.

„România nu merge pe un drum care să aibă continuitate.Aici e greşeala politicienilor.Cine vine la putere schimbă tot ce au făcut predecesorii!Într-o ţară decentă şi matură din punct de vedere politic nu se întâmplă acest lucru.În economie totul trebuie să aibă continuitate, fără decizii bruşte care să îi afecteze pe oameni.

O tâmpenie consider că a fost tăierea salariilor şi a pensiilor.Decizia a fost scăderea puterii de cumpărare şi, implicit, a afectat mersul economiei. M-a surprins însă pasivitatea românilor după luarea acestei decizii. Ştiu că au fost câteva demonstraţii şi atât.In Brazilia ar fi ieşit cu violenţe dacă guvernul îndrăznea să taie din salarii şi pensii. Şi noi ca tară ne confruntăm acum cu probleme economice, dar nici nu poate fi vorba de tăierea salariilor şi pensiilor. Sunt căutate alte solutii, în nici un caz asta.


În privinţa guvernului tehnocrat din Romania nu prea am multe de spus. Ştiu ca doar în ţările conduse de dictatori există guverne tehnocrate.Ce nu am înteles însă e legat de decizia de a se instala un guvern tehnocrat. Urmăresc zilnic ce se întâmplă în ţara dumneavostră şi ştiu că România a avut anul trecut cea mai mare creştere economică din Europa. Asta înseamnă că deciziile guvernului Ponta au fost profesioniste şi luate cu responsabilitate.Iar rezultatele pozitive au apărut. De ce a trebuit schimbat guvernul? Adică dacă ceva mergea bine de ce a trebuit stricat? Nu văd logica...
Au fost proteste de stradă după tragedia din clubul Colectiv.


Da, ştiu şi am fost foarte trist de ceea ce s-a întâmplat. Şi nou am avut o astfel de tragedie în Brazilia şi au murit vreo 200 de oameni. Dar nu a fost vorba să cadă guvernul...Ce legătură are ce s-a întâmplat într-un club privat, cu premierul ţării? Aici cred a fost vorba de manipulare. În orice ţară civilizată premierul are alte atribuţii ce ţin de rangul functiei pe care o ocupă, nu de controlul cluburilor. Aici s-a profitat de tragedia unor oameni...


Revenind la guvernul technocrat. Am citit acum câteva luni declaraţia unui ministru din acest guvern...


Vă referiţi la ministrul Finanţelor, Anca Dragu?


Nu am reţinut cum o cheamă, dar despre ea e vorba.Cum poate declara că oamenii săraci din Brazilia lucreaza pe 2 lei? E o minciună şi probabil se bazează că Brazilia e departe şi că românii nu pot afla adevărul. Am să vi-l spun eu. In Brazilia, salariul minim este de aproximativ 350 de euro. Intâmplător am un studiu recent privind salariile din Brazilia şi am să vi–l pun la dispoziţie.

 

Iată cum oamenii săraci din Brazilia "lucrează pe 2 lei":


SĂNĂTATE:


medic generalist: aproximativ 1500 de euro
psihiatru: aproximativ 1600 de euro
ginecolog: aproximativ 1350 de euro
pediatru: aproximativ 1450 de euro
cardiolog: aproximativ 1600 de euro
medic coordonator: aproximativ 2200 euro
administrator spital: aproximativ 1200 euro
director spital: aproximativ 3200 de euro


PRESA TV:


Reporter: aproximativ 700 de euro
Redactor: aproximativ 550 de euro
Producător editorial: aproximativ 650 de euro
Editor ştiri: aproximativ 1000 de euro
Editor vídeo: aproximativ 450 de euro


ÎNVĂTĂMÂNT:


Educatorii si profesorii de liceu pot câştiga între 450 şi 650 de euro în funcţie de specialitate
Învăţământ superior:
Profesor auxiliar: între 1000 şi 1900 de euro
Profesor asistent: între 1200 şi 2200 de euro
Profesor titular: între 1700 şi 4000 de euro
MUNCITORIIau un salariu mediu de 500 de euro

 

Funcţionarii publici câştigă între 700 şi 1100 de euro.

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră