Vacanțele elevilor sunt programate astfel: vacanța de iarnă (24 decembrie 2016 — 8 ianuarie 2017), vacanță intersemestrială (4—12 februarie 2017), vacanța de primăvară (19 — 30 aprilie 2017) și vacanța de vară (17 iunie — 10 septembrie 2017). De asemenea, în săptămâna 29 octombrie — 6 noiembrie 2016, clasele din învățământul primar și grupele din învățământul preșcolar sunt în vacanță. Pentru clasele terminale din învățământul liceal, anul școlar se încheie în data de 26 mai 2017, iar pentru clasa a VIII-a, în data de 9 iunie 2017.
Programul național 'Școala altfel' are o durată de 5 zile consecutive lucrătoare în timpul anului școlar și poate fi derulat pe baza unei planificări ce rămâne la decizia școlilor. Acestea pot opta pentru unul dintre următoarele segmente: 21 noiembrie — 2 decembrie 2016, 27 februarie — 31 martie 2017 și 15 mai — 9 iunie 2017 (învățământul preșcolar și primar), respectiv 17 octombrie — 2 decembrie 2016, 27 februarie — 31 martie 2017 și 15 mai — 9 iunie 2017 (învățământul gimnazial, liceal, profesional și postliceal).
Intervalul aferent programului 'Școala altfel' nu coincide cu perioada în care se susțin tezele semestriale. Acestea vor avea loc, de regulă, la finalul semestrelor, după parcurgerea programei școlare cu cel puțin trei săptămâni înainte de finalul semestrului. Etapele naționale ale olimpiadelor școlare se organizează, de regulă, în perioada vacanței de primăvară, potrivit calendarului olimpiadelor naționale școlare.
În zilele libere prevăzute de lege nu se organizează cursuri. În situații deosebite, bine fundamentate, în funcție de condițiile climaterice locale speciale și de specificul școlii, inspectoratele școlare județene pot aproba, la cererea conducerii unităților de învățământ, modificări ale structurii anului școlar.
Structura anului școlar 2016-2017 a fost stabilită prin ordinul aprobat miercuri de ministrul Educației, Mircea Dumitru, conform unui comunicat de presă al ministerului.