”Având în vedere că echipa olimpică a României nu a reuşit la Jocurile Olimpice de la Rio să-şi îndeplinească obiectivul asumat de Comisia Tehnică şi federaţiile naţionale (6-8 medalii), şi aşa cum am anunţat deja că voi face, astăzi mi-am depus demisia din funcţia de preşedinte al COSR în faţa Comitetului Executiv, care va urma paşii statutari pentru preluarea prerogativelor. Regret enorm că nu le-am putut oferi românilor medaliile şi rezultatele pe care şi le doreau. Ştiu că am făcut tot ce a depins e mine în ultimii doi ani, dar din păcate criza sportului românesc este una profundă şi care nu poate fi rezolvată cu soluţii de moment”, a declarat Alin Petrache, după şedinţa de la COSR.
Şeful olimpismului românesc a făcut referiri şi la ”chestiunea legată de disfuncţionalităţile echipamentului sportiv de la Rio”: ”Referitor la chestiunea legată de disfuncţionalităţile echipamentului sportiv de la Rio, am încredere totală în instituţiile statului că îşi vor face datoria cu prisosinţă şi aştept finalizarea anchetei organelor abilitate, dar şi pe cea internă a COSR. Toată lumea trebuie să înţeleagă că sportul românesc este fix pe locul în care s-a văzut la Rio. Consider că demonstrez, din nou, că nu am ţinut niciodată la funcţii sau la anumite poziţii, indiferent de importanţa acestora. Rămân acelaşi manager sportiv onest, care spune ce gândeşte, indiferent cât de urât sună adevărul uneori şi care îşi respectă cuvântul”.
Alin Petrache şi-a exprimat încrederea în proiectul său, ”România Olimpică 2014-2014”, care este un program ce poate revitalize sportul românesc.
De asemenea, el mai precizează că nu doreşte să mai candideze la vreo funcţie în cadrul COSR la următoarele alegeri.
”Ca sa evităm orice speculaţie de presă şi ca să fie clar pentru toţi editorialiştii care îşi mai aduc aminte de sportul românesc la fiecare insucces al acestuia, nu doresc să mai candidez pentru vreo funcţie în cadrul COSR la următoarele alegeri”, a încheiat Petrache, potrivit News.ro.
Alin Petrache era preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român din 2014.
Delegaţia României la Jocurile Olimpice de la Rio a obţinut doar cinci medalii, a doua cea mai slabă performanţă din istorie, după ediţia de la Helsinki (1952), când tricolorii au bifat patru medalii.