Potrivit meteorologilor, în intervalul 8 noiembrie, ora 02:00 — 08 noiembrie, ora 14:00, în sudul Banatului, vestul și nordul Olteniei și în nordul Munteniei, precum și în Munții Banatului, Carpații Meridionali și în Carpații de Curbură, cantitățile de apă vor depăși local 25 l/mp și izolat 40 — 50 l/mp.
Județele aflate sub Cod galben sunt Dolj, Mehedinți, Gorj, Caraș Severin, Vâlcea, Argeș, Brașov, Prahova, Alba, Hunedoara, Argeș, Sibiu și Covasna.
ANM precizează că ploile vor continua și în următoarele zile, iar temperaturile vor scădea accentuat în toate regiunile, astfel că în zilele de 9 și 10 noiembrie vremea va deveni rece pentru această perioadă din an.
De asemenea, în intervalul 7 noiembrie, ora 22:00 — 8 noiembrie, ora 20:00, se vor semnala ploi moderate cantitativ, intensificări ale vântului și ninsori în zona montană înaltă. Va ploua pe arii extinse în sudul, centrul și estul țării, unde cantitățile de apă vor depăși local 15 — 20 de l/mp și izolat 30 l/mp. Ploile vor avea și caracter de aversă și pe suprafețe restrânse se vor semnala descărcări electrice. La munte, la altitudini mari, îndeosebi în nordul Carpaților Orientali, precipitațiile vor fi și sub formă de lapoviță și ninsoare.
Potrivit meteorologilor, vântul se va intensifica mai ales în regiunile sudice și sud-estice, cu viteze de 55...60 km/h, iar pe crestele montane rafalele vor depăși temporar 70...80 km/h.