Ajutoarele sociale, alocațiile pentru susținerea familiei de plasament și cele pentru HIV SIDA vor ajunge la beneficiari până de Paște, spune secretarul de stat din Ministerul Muncii și Protecției Sociale, Alin Ignat.
El a precizat că plata alocațiilor pentru copii a fost deja operată pe card, iar plata numerar este în prezent distribuită de poștași, scrie RADOR.
Agențiile Județene pentru Plăți și Inspecție Socială au plătit ieri și beneficiile pentru primele 10 mii de persoane care au solicitat indemnizația de șomaj tehnic, a adăugat secretarul de stat.