Invitat miercuri la Marius Tucă Show, Părintele Constantin Necula a răspuns, inevitabil, întrebării care stă pe buzele multora: Cum va fi de Înviere? Cum vor serba credincioșii Paștile în condițiile impuse de pandemia de coronavirus?
Preotul a făcut imediat trimitere la primele persoane care l-au văzut pe Hristos înviat: Femeile Mironosițe și Apostolii.
„Am în minte două imagini”, a evocat clericul. „Dimineața învierii le prinde pe Femeile Mironosișe alergând la groapă, Maria Magdalena se întâlnește cu Hristos imediat după Înviere și-L confundă cu grădinarul (…) După aceea aleargă la mormânt și văd că este gol, piatra prăvălită, se întâlnesc cu îngerul care le încurajează”.
„Dar mai există unii care stau închiși în casă: Apostolii. Ei stăteau de frica iudeilor, noi cred că o să stăm de frica coronavirusului”.
„Și unora și altora, Dumnezeu li se arată fără să le judece poziția. Și mai cu seamă, celor din urmă, Dumnezeu când le intră pe ușile sigilate de frică, vine în mijlocul lor și le zice: «Pace vouă! Pacea Mea v-o dau vouă, nu cum dă lumea pace»”.
Tot atunci, Iisus Hristos îi trimite pe Apostoli să transmită unul dintre cele mai mari mesaje: iertarea, a semnalat Pr. Necula.
El a subliniat că „Biserica trebuie să fie un izvor de iertare, de iertare absolută. Și, mai cu seamă, să nu-și caute dreptatea. Că dreptatea Bisericii și a omului creștin e Hristos”.
„Femeile mironosițe, e clar că vor fi preoții, care vor alerga și care vor avea dreptul să slujească în noaptea aceea, puțini din numărul mare din țară că nu vor merge chiar toți”.
„Dar, în mod cert, chiar închiși în casă, Hristos va intra în mijlocul nostru”.
”Nu e un Paște fracturat”
Părintele a spus că acum trebuie să învățăm dublul caracter pascal al Bisericii: „Pe de o parte, noi mergem spre Hristos ca să Îl vedem că a înviat, iar pe de altă parte, Hristos cel înviat vine spre noi ca să-l vedem”.
„Nu suntem într-o fractură de Înviere. Nu e un Paște fracturat. E un Paște în care suntem împreună. Cine nu vede așa lucrurile, nu știe teologie”, a explicat profesorul Facultății de Teologie din Sibiu.
În același timp, clericul s-a adresat și celor care se simt nedreptățiți de restricțiile impuse de autorități, amintindu-le că „Biserica este datoare ascultării de autorități”.
„Poate unii n-au înțeles, da’ chiar a fost cuminte Biserica în ascultarea autorităților. Biserica chiar stă pe ascultare și pe ierarhie”.
„În virtutea ascultării”, părintele a amintit că atunci când Nero îi ucidea pe creștini era pomenit de creștini la Liturghii.
„Trebuie să aplicăm, până la capăt această ascultare de a face pace, de a fi făcători de pace. Biserica trebuie să-și trăiască edemul de explozie al păcii de care avem nevoie toți”.
„Pacea socială nu vine în niciun caz, în niciun caz din «din încordarea mușchilor»”, a spus părintele profesor folosind expresia unui student de-al său. „Vine din smerenie și din efortul de împreună-viețuire”.
Biserica ajută
Între subiectele abordate în aproximativ o oră de discuție, s-a numărat implicarea concretă a Bisericii în remedierea actualei crize medicale.
Preotul a amintit câteva acțiuni importante și a semnalat că Agenția de știri Basilica publică zilnic materiale pe această temă. El a spus că numai cine nu vrea nu vede implicarea uriașă a Bisericii în lupta cu această boală și s-a declarat „foarte încântat” de colegii preoți.
„Onor preoției românești! (…) Desfid pe oricine suferă acum de orbul găinii, chiar al găinii, dacă nu vede cât lucrează Biserica”.
Vorbind despre nevoia cât mai mare de igienă în contextul pandemiei, Părintele Necula a precizat că „una dintre cele mai campanii pe care le-a avut Biserica în ultimii ani a fost să dea apă, săpun, pastă de dinți, perie de dinți. Nu-i treaba Bisericii să igienizeze, dar știm să o facem foarte bine”, a adăugat părintele profesor, făcând referire la Campania de Prevenție și Educație pentru Sănătate a Patriarhiei Române.
Moartea
Un alt subiect abordat a fost acela al morții, care este, mai presus de toate teoriile, cât se poate de reală în actuala criză medicală.
Părintele Necula a semnalat că „generația asta de copii a învățat despre moarte, în diferitele ei ipostaze, lucruri pe care noi n-am fi reușit să le învățăm nici dacă am fi citit toate cărțile despre moarte din lume”.
„Poate că în vecinătatea aceasta cu fragilitatea noastră ne face mai înțelepți, mai atenți”, și-a exprimat speranța preotul.
O zi a izolării totale
Vorbind despre actuala situație de izolare, părintele Necula a spus că ar fi bine în viitor să declarăm și să ținem „o zi a izolării totale în respect față de cei care au plecat sau pentru cei care au luptat în această situație”.
„E un mesaj pe care trebuie să-l transmitem lumii. Lucrurile bune dobândite acum trebuie ținute”.
Realizatorul Marius Tucă a subliniat că vorbele părintelui au reprezentat în cadrul emisiunii „o adevărată slujbă, o Liturghie”.
Părintele Necula a fost prezent în emisiune și la începutul lunii martie.