Adrian Năstase susține, intr-un articol postat pe blogul său, că România este divizată între cei care au votat și cei care ies acum în stradă ca să schimbe rezultatul votului.
''Constat, din nou, că există două Românii. De fapt, alte „două Românii”. O Românie a votului – cea care a votat, intr-un anume fel, in 11 decembrie – si o Românie a străzii – cea care s-a trezit, după vot, că ar fi vrut altceva, si doreste fie repetarea episodului Ponta (cu schimbarea guvernului prin actiunea din stradă) fie repetarea alegerilor parlamentare. Mi s-a părut sugestiv afisul purtat de unul dintre demonstranti.
Să nu ne mintim. Actiunea din stradă nu are decât drept pretext chestiunea ordonantelor. Corporatisti si ultrasi, alături de tineri de tot felul, au iesit in stradă pentru diverse motive politice sau personale. Ultrasii, spre exemplu, pentru că DNA le-a băgat echipele in insolventă si pentru că in viitoarele campionate vor mai fi doar două-trei echipe, ceea ce va reduce oportunitătile de confruntări pe stadioane. Asa că au iesit să se bată in stradă cu jandarmii. Care cred eu că este adevăratul motiv? Mi se pare că, incepând cu 2005, Băsescu – pentru interesele lui politice – a transformat puterea judecătorească, una dintre puterile statului, intr-o putere politică. De fapt, o supra-putere a statului. (...)
PS 1 Inteleg că miza imediată a protestelor ar fi riscul ca Dragnea să fie exonerat de răspundere pentru faptul că ar fi incitat pe cineva care ar fi determinat pe cineva, care ar fi vorbit cu altcineva, care ar fi angajat două femei. Această chestiune gravă ar trebui să fie cuplată cu vina, extrem de gravă, de a fi chemat 7 milioane de oameni să voteze la referendum. Pentru aceste fapte abominabile, el ar trebui trimis la inchisoare, inteleg, dar, mai ales, ar trebui impiedicat să fie premier, deoarece angrenajul de care vorbesc ar fi mai confortabil cu persoane de genul Ciolos. In plus, in felul acesta, si Iohannis ar putea spera la un al doilea mandat…
PS 2 M-a impresionat chemarea presedintelui Johannis către MAI si jandarmi de a-si face datoria in legătură cu asigurarea ordinii publice la actualele proteste. Dar nu ar trebui ministerul să inceapă prin a da amenzi pentru participarea la manifestatii ne-autorizate, inclusiv presedintelui? Sau să se schimbe legea, prin ordonantă de urgentă…“.
Citiţi întreg materialul pe adriannastase.ro