Ministrul Agriculturii a declarat recent, în cadrul unui interviu, că din România s-au scos în ultimii 5 ani, de pe vremea lui Băsescu, 35 de miliarde de euro. "(...) Voi scoateţi banii din ţară, şi - îmi spunea el - s-au scos în ultimii 5 ani de guvernare, de pe vremea lui Băsescu - că aşa era atunci, nu că ar fi alţii mai procopsiţi ca alţii. Nu! Toţi sunt români, toate partidele, să fim clari. S-au scos 35 de miliarde (de euro) din România, îmi supuneau băieţii, confidenţial; din România, cu camionul, s-au dus în Elveţia. Sunteţi atât de tâmpiţi, banii ăia produceau pentru noi, în loc să producă pentru Elveţia. Ştiţi că acum, în Elveţia, dacă pui bani trebuie să dai tu comision, nu îţi dă el", a declarat Ministrul Agriculturii, citat de mediafax.ro.
Declaraţiile sale au atras o replică violentă a lui Traian Băsescu, care a spus că ministrul ar trebui arestat dacă nu probează afirmaţiile. „Dacă Irimescu ştie, înseamnă că are şi elemente să probeze. Dacă nu, este un delator ordinar şi trebuie arestat imediat un derbedeu ca ăsta. Dacă are cumva dreptate, înseamnă că serviciile de contra informaţii, deci SRI, au fost părtaşe cu ei. Nu era posibil un asemenea transfer de bani, fără să-şi dea seama structurile de contrainformaţii româneşti. Ori unul, ori altul trebuie arestat imediat", a declarat Traian Băsescu la România TV.
Ministrul Agriculturii, „metaforă“ după „metaforă“
Achim Irimescu, ministrul Agriculturii, susţine că România este o piaţă de mâna a zecea în care se aduc produse din străinătate cu termene expirate, iar în ţară sunt cazuri în care salamul se spală cu oţet şi se pune iar în vânzare. „Aici este o piaţă în care importatorii se orientează şi aduc produse la sfârşit de termen de valabilitate sau chiar depăşit. În România sunt cazuri în care salamul se spală cu oţet; se schimbă saramura la brânză, iar brânza se bagă din nou la vânzare. Statul nu-şi face datoria, ANPC-ul nu şi-o face. Alţii controlează ce intră din România, noi de ce să nu controlăm ce primim de la alţii?", spune ministrul Irimescu, într-un interviu pentru Ziarul Financiar.
Reamintim ca acealasi ministru a sustinut ca firma Bradet este cea responsabila infectarea cu E.Coli. După ce a fost acuzat de oficialul local din Argeş de iresponsabilitate, ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, a declarat, pe pagina sa de Facebook, că informaţia privind infectarea cu E.Coli a unor produse de la firma "Lactate Brădet" era una cunoscută deja de jurnalişti "pe surse" şi a ţinut să o confirme pentru că viaţa unor copii putea fi în pericol, deoarece cantitate de brânză infestată era deja în frigiderele oamenilor.
Aceste probleme nu se întâmplă de ieri, de azi, ci probabil că ne însoțesc de când unii dintre români au simți nevoia bruscă de a se îmbogăți rapid, fără să mai țină cont de nimic, nici măcar de vreo vaga urmă de conștiință, pentru că altfel ar realiza că cifrele din contabilitatea lor, alimentele din magazine, ajung pe masa unor amărâți ca noi, punându-le viața în pericol.