Domnule academician, ce este mai important în organismul omului: creierul sau inima?
Simplificând foarte mult, inima este un motor, care hrănește creierul pentru a-l susține. Dar creierul se știe acum, ceea ce odinioară se bănuia, domină toată ființa omului. El are cel mai complex program. Creierul se autoprogramează secvențial în același minut de mai multe ori. Se autoprogramează. Fiecare structură a creierului are un subprogram. Ființa umană este programată să trăiască 120-130 de ani, chiar mai mult, depinde de condițiile de mediu, care fac ca, din punct de vedere genetic, viața să se scurteze spre 100 de ani. Ceea ce nu se întâmplă foarte des, din cauza condițiile de mediu. Creierul poate să funcționeze, dar celelalte organe nu mai pot răspunde. Este un proces de apoptoză, de distrugere celulară programată genetic. Acestea sunt teme de mare dezbatere la ora actuală, care pun problema evoluției umane în evoluția speciilor, în raport cu cunoștințele din domeniul structurilor biologice, de neuropsihologie, de antropologie, de neuropsihiatrie, de cosmologie, de religie chiar, pentru că, în final, se ajunge și acolo, deoarece Creatorul Universal dă posibilitatea cunoașterii până la un anumit punct.
Avem o existență limitată în timp. Ce trebuie să facem pentru a avea un creier funcțional, activ?
Pentru această existență limitată în timp, din punct de vedere al conștienței, a capacității individului de a înțelege ce se întâmplă cu lumea, cu existența lui și de a fi capabil să realizeze ceva, trebuie ca fiecare celulă nervoasă din cele zece miliarde de neuroni și trilioane de conexiuni nervoase să poată să producă la capacitatea maximă. Cu cât capacitatea de sinteză este mai mare, cu cât menținerea în activitate a celulelor nervoase, a conexiunilor, a contactului cu mediul exterior cu tot ceea ce este valoros și chiar mai puțin valoros sunt prelungite mai mult cu atât creierul este mai mult în activitate. Dacă creierul este ținut în adormire 1-2 ani, deja pierdem 5-6, chiar 10 ani. Pe de altă parte, și funcțiile celorlalte organe nu mai sunt în aceeași măsură capabile de a randament. Pentru că există o conexiune directă între creier și celelalte organe. Sunt zeci de subramuri ale neurologiei care cuprind și inima, și tubul digestiv, și rinichiul etc. Pentru ca să poți să fii conștient de valoarea ta , să ai activitate productiv-cognitivă, adică intelectuală, cerebrală, trebuie ca toate funcțiunile creierului să fie active: să citești, să vorbești, să interpretezi, să scrii, să asculți muzică.
Vorbiți despre muzică, despre cânt, despre octave. Ce este muzica?
Muzica este o comunicare universală. Este modalitatea cea mai ușor de utilizat de comunicare. Muzica este un factor comun de comunicare universală, mai ales pentru cei care s-au obișnuit să facă acest lucru.
Ascultați des muzică?
Desigur, depinde de starea psihică. De mic am avut o coprehensiune pentru muzică. Am vrut să mă îndrept în această direcție. Dar am avut o viață complicată: trebuia să exist pe lumea aceasta și am făcut medicină. Ascult muzică: Mozart, când vreau să mă mențin, Wagner, când vreau să fiu învingător. Ascult muzică valoroasă, care am eu impresia că îmi transmite ceva, care mă ajută, care mă liniștește. Ascult muzică atunci când mă bucur de ceva. Muzica este pentru mine un element de siguranță, este comunicarea cu ceva nevăzut. Unii se plimbă. Ceea este bine din punct de vedere fizic, pentru funcția musculară și cardiacă. Vorbesc despre plimbarea obișnuită și nu de a urca munții la 60-70 de ani. Este o prostie. Dacă nu o faci tot timpul și chiar dacă o faci, trebuie să o moderezi cu timpul, să știi că obosește motorul, adică inima. Să nu se supere nimeni. Inima este un motor, dar un motor atât de bine pus la punct, sub conducerea creierului, ca să mă exprim un pic dictatorial. Inima nu fucționează întâmplător. Pe de altă parte, ea are un automatism, care ține de evoluția speciilor, de adaptarea lor, în așa fel încât poate să funcționeze fără creier.
Am ajuns iar la inimă și la creier.
Nu se poate pune problema cine este mai important: creierul sau inima. Creierul nu poate funcționa fără sânge. Papa Pius al VI-lea a declarat că moartea individului este moartea creierului și nu stopul cardiac. Sunt oameni care nu au creier, dar trăiesc chipurile, având activitate cardiacă, dar intubați. De exemplu, Ariel Sharon a trăit mulți ani fără activitate cerebrală. Este demonstrația actuală a faptului că această structură cerebrală poată să dispară, dar cu o funcție cardiacă care poate să funcționeze.
Din punct de vedere al sentimentelor, afectiv, inima este un element important, este un co-participant la universul sentimentelor, care țin tot de creier. Depresia, vioiciunea, zâmbetul, râsul, cântul, toate țin de creier. Deosebirea dintre doi tenori care au aceeași valoare o face creierul.
Se va putea face vreodată transplant de creier?
Nu se poate. Transplantul de creier este, în ghilimele, o blasfemie. Cineva l-a întrebat pe Einstein dacă există Dumnezeu, fiind bănuit de ateism. Și el a spus că nu este ateu, că nu se comportă ca un ateu, că exită o natură atât de perfectă, pentru că există o forță cosmică, unică. Creierul este unic, perfect.
Putem vorbi de un creier artificial. Dar asta înseamnă câteva conexiuni, maximum 2.000 de cuvinte. Atât. S-a făcut o inimă artificială, un motor. Dacă ne apropiem de religie, este o blasfemie să crezi că este posibil un transplant de creier. Einstein spunea că nu poți ști cum funcționează creierul, pentru că ar trebui să explici cum ajungi să vorbești, să mergi, să gândești.
Domnule academician, aveți o rețetă de viață, ceva special?
Eu sunt din Horezu, unde n-ai spune că sunt nemți. Am fost zece frați. Dar, nu știu de ce, eu am fost mai special. La zece ani, am venit la București. Și ca să mă întrețin, pentru că nu se putea altcumva, trebuia să învăț, trebuia să am o bursă, pentru a exista. 16-18 ani, am stat în internate. Pe mine m-a interesat să am o bursă, ca să-mi pot continua studiile. Apoi, am fost peste hotare.
Ați profesat la Salpetriere, la Paris...
Și în Statele Unite de mai multe ori, și în Suedia. Am avut norocul să văd cum e lumea pe acolo, chiar înainte de 1989.
Și de fiecare ați venit acasă, unde ați făcut multe: ați întemeiat Institutul Național de Neurologie și Boli Neurovasculare și câteva centre în țară, ați introdus o seamă de noi metode revoluționare. Cum ați reușit toate acestea?
Am făcut vreo șapte școli: de științe nucleare, de informatică, de filozofie... Tot ce fac eu, fac la ore exacte. Mă scol în zori, la ora 5, și termin pe la ora 6 după-amiaza. În prima parte a zilei, rezolv problemele la spital, cu studenții, cu rezidenții și în a doua parte, sunt la Academie. Mă concentrez pe problemele esențiale, pe viața bolnavului. În afară de cele 25 de tehnologii pe care le-am introdus în România, priorități internaționale, am salvat de la moarte peste 120.000 de oameni, desigur, nu de unul singur. Probabil, dacă nu eram eu acolo, era altul și făcea la fel. Dar asta am făcut eu. Am câștigat un război. Am făcut ceva pentru România. Asta mă face să nu-mi pară rău că am trecut prin etape grele. Acum iar este o etapă dificilă, dar vreau să spun că mișcarea asta nu este rea, chiar dacă este browniană, necontrolată.
Despre ce mișcare vorbiți?
În general, mișcarea socială are un impact mare și asupra noastă. Dar eu îmi pot permite să mă desfășoar, deoarece am în spate o experiență, care mă face să fiu stăpân pe domeniu. Tragic este că nu-mi pot exprima competența acolo unde ar trebui să mi-o exprim. O fac la mine, cu un om obișnuit, o fac cu un demnitar, cu oricine, pentru mine nu contează deoarece nu am bariere... Dar acest lucru se întâmplă și în alte țări. Din păcate, medicina nu mai este luată în considerație, probabil, pentru că Europa, și nu numai, o duce prost.
Cum ajungeți din Berceni, de la Institut, unde e o aglomerație fantastică, la Academie? Cu aceeași Dacia, domnule academician?
Am schimbat Dacia cu un Logan, pentru că mă costă mai puțin. Am norocul că, la 5:30 când plec eu, traficul este mai puțin aglomerat. Cu mine, pe stradă sunt cei care duc pâinea la magazine, cei care spală și mătură străzile. Programul acesta l-am dobândit în străinătate. Lucrez full-time. Nu am bani, nu sunt bogat, dar am cu ce trăi. Nu-mi pare rău că n-am dat curs invitațiilor de a rămâne în străinătate. Dar asta nu înseamnă eroism. Dorința mea a fost să fac la mine ceea ce am văzut că fac alții, uneori chiar mai puțin decât ei. De exemplu, când am fost în SUA, mi-am dat seama câte greșeli pot face și ei. Acolo, medicina a devenit un fel de matematică. Dar Medicina e o Biblie, e chiar mai complicată decât am crezut eu.
Se face medicină cu ghiduri, cu protocoale.
Acestea sunt utile pentru începători. Un ghid nu poate fi folosit corect dacă nu știi carte. Dacă se uită în ghid ca la o legislație, există riscul să moară pacientul, având lângă el medicul cu ghidul în mână. Ghidurile sunt necesare, dar sunt orientative. Trebuie să știi medicină globală și să te specializezi într-un domeniu. Numai în domeniul meu, în neuroștiințe, sunt vreo 48 de subspecialități.
Vă bazați pe calculator?
Eu lucrez la calculator de vreo 15 ani. Este un instrument bun ca să dai expresie unor idei. Dar pe mulți tineri, calculatorul mai mult îi încurcă, deoarece informația nu este selectată și este periculos dacă nu sunt stăpâni pe domeniu. La Biblioteca Academiei, sunt doar doi-trei oameni care vin în mod constant. Ceea ce este foarte trist.
Domnule academician, ce este creierul?
Creierul este un organ care reglează întreaga activitate a omului. Este un organ care reglează relația omului cu mediul exterior. Este singura modalitate prin care omenirea poate să ajungă la pace, la acea pace, în care omul este conștient de valoarea lui, că nu este făcut să aștepte, ci să facă ceva, să fie conștient că va dispărea odată și că e obligat să lase ceva bun în urma lui. Creierul este cel care dirijează individul în societate. De aceea, marii conducători au avut această dotare mentală, având alături de ei alte minți luminate.