“Cred că pentru fiecare om este mai important drumul decât a ajunge la ţintă”
“Bunicii mei erau prea săraci ca să-l dea pe tata la şcoală, dar un unchi de-al lui l-a băgat «copil de trupă» la un regiment din Piteşti. Regimentul l-a dat la şcoală şi la liceu, tot el i-a plătit şi Conservatorul. Aşa că tânărul Vasile Albulescu a ieşit dirijor de fanfară militară. A condus cea mai importantă fanfară militară, cea a regimentului de jandarmi pedeştri. Mama mea era o femeie tare frumoasă. Provenea dintr-o familie de polonezi, era catolică, iar pe mine m-au botezat în religia tatălui, ortodoxă. Cu toate astea, cu ea mă duceam la Biserica Bărăţia, iar cu tata, la cârciumă. Un singur regret am, legat de mama mea, că nu am învăţat ungureşte. La o ultimă plimbare cu maşina, numai noi doi, aceasta şi-a deschis sufletul şi nici până astăzi nu am aflat ce mi-a spus atunci. Dacă aş fi ştiut ungureşte aş fi înţeles. Nu cred în iubirile fericite, zglobii, haida-hopa, hopa-topa, uite-aşa. O iubire este un lucru extraordinar de greu şi de important şi, de aceea, oamenii care au parte de asemenea sentimente sunt verticali, pentru că ea este o greutate ce ţi se atârnă de picioare şi-ţi dă verticalitate. Eu cred că pentru fiecare om este mai important drumul decât a ajunge la ţintă. Ajungerea la ţintă compune în alchimia acestui moment şi puţină tristeţe. În clipa aceea trebuie să cauţi un alt drum, trebuie să cauţi o altă ţintă ca să-ţi păstrezi viaţa, tonusul şi rostul pe lume. Toate gândurile pe care le avem în legătură cu un rol, cu un spectacol, nu toate se transpun până la urmă în spectacol şi unele valori rămân afară. Pe mine m-a ajutat Dumnezeu să adun pe hârtie aceste gânduri. De fapt, nici nu sunt gânduri, sunt stări. Eu sunt un om care nu are memorie, eu ţin minte stări. Am problemele mele tot mai multe şi mai grele pe măsură ce îmbătrânesc. Singura şansă ca să trăieşti o zi în plus este să îmbătrâneşti cu o zi şi atunci, în felul acesta eu trebuie să spun că împlinesc evoluţia mea şi vârsta mea cu destulă seninătate”.
Mircea Albulescu, Jurnalul Național - 3 octombrie 2014
____________________________________________
Citiți și:
Mircea Albulescu, ultimul interviu: “Aştept moartea, sunt tot mai aproape de ea"
Mircea Albulescu, mesaj pentru actori: “Nu va curvăsăriți! Nu vă vindeţi ieftin!”
___________________________________________
"Talentul este o fiinta extrem de fragila"
"Prima lectie a unui pedagog este aceea sa aibe rabdare si incredere. Cand intalneam un viitor actor eram extrem de atent sa invat cat mai multe eu de la dansul. Eu nu le-am spus studenti, le-am spus mereu colegi, pentru ca la urma urmei, patru ani de zile nu reprezinta cine stie ce diferenta de timp, iar peste timpul asta am fi fost desigur pe scena impreuna, colaborand. Nu poti sa-ti dai seama din prima daca un actor este un actor de calibru. Sunt actori, flori care infloresc primavara, sunt flori care infloresc vara, sunt flori care infloresc toamna, sunt flori care infloresc de doua sau de trei ori pe an. Nimeni nu poate sa spuna tu esti bun, tu esti rau. Talentul este o fiinta extrem de fragila care se pierde pe sine foarte repede. Cunosc in acesti zeci de ani de dascalie mari promisiuni, care cu vremea, dintr-o mica si aproape incredibila neglijenta, s-au pierdut. Acum nu mai sunt profesor, sunt pensionar. Am terminat-o si cu dascalia.
Daca nu te nasti cu talent, o mare cariera nu poti sa faci, dar poti sa pacalesti o buna bucata de vreme. Invers, daca ai talent si nu muncesti ca un caine, degeaba. Sunt doua sensuri pe acelasi parcurs. Nu cunosc mari cariere fara har. Cunosc oameni care au avut succes, care au primit aplauze, care au crescut in scara ierarhica a lumii artistice nu numai in actorie. Dar, clipa aceea de maxima stralucire se poate face numai cu aceasta scanteie.
De obicei mi s-au propus roluri, nu am stat sa visez cu textul sub perna. Din acest punct de vedere, sunt un om oarecum multumit. Eu am vrut foarte multa vreme sa joc «Lear». Nu am apucat, l-a jucat Victor Rebengiuc, l-au jucat altii. Dar, in alte personaje, in alte scene, scene similare cu cele din «Lear» mi-am propus sa le brodesc ca atare. Am avut posibilitatea ca pana la urma sa fur esenta scenelor din rolurile si din piesele pe care nu am apucat sa le joc si sa o transpun in alte piese. Este o forma de transfer, pe care am invatat-o si pentru prietenii mei, colegii mei. Viata mea este un tren accelerat, adica un tren care merge linistit, nici prea incet, nici prea repede si care are o mare calitate: ma duce la tinta. Pana la urma, impreuna cu toti colegii mei, mai tineri, mai batrani, dorim sa putem bucura inimile prietenilor nostri, spectatorilor nostri. Fericirea noastra, a oricarui om, de altfel nu are nici un rost fara spectatorii nostri.
Teatrul romanesc este mare pentru ca avem parte de un public mare, de un public talentat, minunat, care vine la teatru si nu inghite chiar orice prostie. El te obliga prin reactia lui sa fii bun, impetuos, sa fii asa cum te viseaza el."
Mircea Albulescu, Jurnalul Național - 4 octombrie 2006
________________________
De vorbă cu Marius Tucă, 18 octombrie 2010
_____________________________________________________
Mic dejun cu un campion, interviu al Danielei Zeca Buzura, TVR 2 - martie 2015
