Academicianul Emilian Popescu a murit marţi, la vârsta de 92 de ani.
Agenţia Basilica a Patriarhiei Române a anunţat decesul academicianului.
Emilian Popescu s-a născut în data de 20 februarie 1928, în localitatea Orleşti, Vâlcea.
A urmat Seminarul Teologic "Sfântul Nicolae" din Râmnicu Vâlcea (1940-1947), Facultatea de Filologie din Bucureşti - Secţia limbi clasice (1948-1952) şi Institutul Teologic Universitar din Bucureşti.
În 1955 a susţinut teza de licenţă despre Sfântul Grigorie Palama, alcătuită sub îndrumarea Părintelui Dumitru Stăniloae.
A fost preparator şi asistent la Institutul de Istorie din Bucureşti (1952-1956), cercetător, apoi cercetător principal la Institutul de Arheologie al Academiei (1956-1978), profesor titular la catedra de Bizantinologie de la Institutul Teologic Universitar din Bucureşti (de la 1 februarie 1978).
A participat la congrese şi simpozioane internaţionale de epigrafie şi istorie, precum şi la a şasea Adunare generală a Consiliului Ecumenic al Bisericilor (Vancouver, 1983).
În anul 2004 a fost decorat cu Ordinul Meritul Cultural în grad de Ofiţer, Categoria G - "Cultele".
În anul 2006 a fost ales membru de onoare al Academiei Române.
Trei ani mai târziu, în 2009, Patriarh BOR, Daniel, i-a acordat Crucea Patriarhală "pentru eforturile depuse în lucrarea de traducere şi promovare a lucrărilor Sfinţilor Părinţi ai Bisericii lui Hristos".
În anul 2018, a primit Ordinul Sfântul Andrei pentru întreaga activitate desfăşurată.