Poliția Cluj avertizează că a apărut metoda "Accidentul” - varianta COVID. Astfel, diverse persoane sunt sunate și li se spune că cineva din familia lor este depistat pozitiv și are nevoie urgentă de bani pentru tratament sau pentru transfer medical.
Poliția Cluj a transmis vineri că în doar două zile polițiștii au fost sesizați de către persoane din Gherla că au fost contactate telefonic de necunoscuți, care le-au solicitat sume de bani.
"Prin intermediul unor apeluri telefonice, persoanelor li se solicitau diferite sume de bani, în urma presupusei depistări pozitive cu Covid-19 și internării în spital a membrilor de familie. În acest context, sub pretextul costului tratamentului medical, al achiziționării de aparatură medicală necesară vindecării sau al transportului către unitățile medicale, erau solicitate sume între 5.000 și 30.000 de lei”, anunță Poliția Cluj, citată de Mediafax.
Conform sursei citate, persoanele contactate nu au dat curs solicitărilor telefonice, iar în aceste cazuri se fac cercetări pentru tentativă la infracțiunea de înșelăciune.
Polițiștii fac apel către cei care ar putea fi sunați să le urmeze exemplul și să nu dea bani persoanelor necunoscute.