Lenjeria intimă purtată de romani este greu de descoperit. Din punct de vedere arheologic, numai o climă extrem de umedă sau de uscată conservă pielea, lâna, pânza şi mătasea şi, ca atare, au fost descoperite foarte puţine textile, scrie Forbes, pe baza observaţiilor specialistului în istorie romană, Sarah Bond.
Din punct de vedere artistic, mai multe monumente şi sculpturi care s-au păstrat din antichitate fac parte din propaganda de stat, iar conducătorii nu erau de obicei imortalizaţi în chiloţi.
Nuditatea era un subiect tabu la romani, mai mult decât la greci, aşa că uneori nuditatea era folosită pentru a face distincţie între clasele sociale. Pe tot cuprinsul Imperiului Roman, cetăţenii romani apar îmbrăcaţi în togi, în timp ce gladiatorii, sclavii şi alte persoane „indecente” erau adesea reprezentate în artă şi literatură nud sau seminud.
Lenjeria intimă barbaţilor
Reliefuri şi mozaicuri ce înfăţişează muncitori, atleţi şi gladiatori pot sugera ce lenjerie ar fi putut purta romanii. În mormântul brutarului Eurysaces din Roma sunt astfel de lucrări ce arată sclavi muncind în brutărie la bustul gol şi cu o pânză în jurul şalelor numit subligaculum. Acesta era o formă de protecţie pentru muncitori şi atleţi, dar nu era purtat în mod normal pe sub togă de bărbaţii romani. Subligaculum e apropiat ca idee de ceea ce este astăzi brâul.
Luând în considerare căldura şi umiditatea din Roma, nu e deloc surprinzător că mulţi romani nu purtau nici un fel de chiloţi. Pare ciudat din moment ce existau bikini şi slipi din piele, folosiţi la antrenamente, ceea ce nu-i făcea deloc confortabili.
În timpul iernii mai multe tunici, o haină şi şosete groase trebuie să fi fost suficiente pentru bărbaţii romani.Istoricul roman Suetonius scria că împăratul Augustus purta iarna patru tunici şi o togă groasă, împreună cu un pieptar de lână, cămaşă de piele şi apărători pentru gambe şi coapse.
Lenjeria intimă a femeilor
Unele femei romane, precum dansatoarele de stradă, ar fi trebuit să fie mult mai „naturale”, precum bărbaţii, dar majoritatea purtau tunici din pânză. Poetul Martial ( Sec 1 DC) a comentat pe marginea grosimii acestor tunici: “Îmbrăcămintea ta nefericită, Lesbia, te face indecentă”.
Multe femei se chinuiau, de asemenea, să aibă corpul ideal pentru acele vremuri: subţiri, cu şoldurile mari şi sânii mici.
O bandă (strophium) era folosită pentru a lega sânii, şi, conform consemnărilor istorice, femeile respectabile păstrau această bandă şi în timpul actului sexual, spre exasperarea soţilor.
Celebrul mozaic cu bikini din Piazza Armerina, Sicilia, înfăţişează femei exersând în strophia, un fel de sutiene. Cît priveşte chiloţii aceştia erau făcuţi din pânză, aşa că nu au supravieţuit arheologic. Există totuşi unele dovezi despre bikini gen slip. Făcuţi din piele de capră, rezistentă la apă, aceştia erau folosiţi în timpul menstruaţiei. Ele recugeau la bucăţi de pânză în timpul menstruaţiei şi probabil că slipul din piele ajuta la fixarea lor.
Mozaicul din Piazza Armerina arată femei purtând ceva similar slipurilor din piele care s-au şi păstrat. Atât femeile, cât şi bărbaţii par să fi preferat hainele din piele pentru antrenamente.
Scutecele copiilor
Se ştie că romanii aveau toalete sofisticate, unele spălate cu apă, ceea ce înseamnă că bebeluşii romanilor erau deprinşi cu acestea. Şi nu există încă dovezi istorice că bebeluşii romanilor purtau o lenjerie specială. Probabil pentru că istoricii antici erau majoritatea în vârstă şi nu mai erau în temă cu metodele de îngrijire a copiilor.
Indicii privind echivalentul scutecelor la copiii romani vin din artă. Sugarii erau frecvent înfășaţi sau înfășuraţi strâns în pânză, făcându-se o proeminenţă la cap, ca un burrito de copil. Straturile de pânză ar fi acționat ca un scutec, cu condiția să fi fost schimbate des.
Înfăşatul nu era la fel de practic pentru copiii mai mari, aşa cum demonstrează mormântul unei doici. Copilul este ţinut în poala mamei (sau a doicii) şi poartă o mică tunică. Mama pare să aibe încă o pânză în poală din moment ce mulţi copii îşi fac nevoile când sunt alăptaţi.
Deşi sunt numeroase imagini cu copii înfăşaţi şi medicul grec Soranus a scris despre înfăşarea corectă a bebeluşilor, există puţine dovezi din perioada copilăriei şi adolescenţei în timpul romanilor. Oliţele şi toaletele de antrenament par să fi existat, dar fără dovezi scrise doar se poate specula cât şi când erau folosite.
Chiar dacă stilul îmbrăcăminţii s-a schimbat de-alungul vremii, forma hainelor, puse pe noi, arată că nu suntem prea departe de antichitate.
