Rezultatele cercetării, nepublicate încă într-o revistă de specialitate au fost prezentate într-un simpozion pe teme de sănătate.
La baza construcției modelului au stat celule ale pielii, care prelucrate prin inginerie genetică au fost transformate în celule pluripotente - celule stem nematurizate care pot fi programate pentru a putea deveni celule componente ale oricărui organ uman.
Dezvoltarea creierului s-a produs in vitro, timp de 15 săptămâni. Organoidul are câțiva milimetri dimensiune și conține principalele regiuni cerebrale și o măduvă a spinării, dar nu are un sistem vascular.
Sistemul va permite efectuarea în mod etic, direct, mai rapid și mai precis a testelor unor medicamente, înainte de stadiul testelor clinice, și studierea cauzelor genetice și anatomice a producerii dezordinilor sistemului nervos central.
'Acest model este foarte promițător deoarece oferă cele mai bune opțiuni pentru testarea și dezvoltarea de tratamente fără a recurge la rozătoare', a concluzionat Rene Anand, conducătorul echipei de cercetare.
