Pământeni, puteți dormi liniștit! Extratereștrii, dacă există, sunt la fel de proști ca și noi!

17 Sep 2015
Pământeni, puteți dormi liniștit! Extratereștrii, dacă există, sunt la fel de proști ca și noi!
Pe lângă temerile venite din vremurile istorice întunecate, lumea modernă s-a pricopsit și cu unele adaptate nivelului de civilizație atins.

Panica privind o invazie extraterestră distrugătoare pentru umanitate, dar născătoare de încasări serioase în industria cinematografică, este una dintre fobiile multora dintre semenii noștri.

Pentru toți aceștia, Michael Garrett, directorul general al Fundației Olandeze pentru Cercetări în Astronomie, a anunțat ferm și fără echivoc că civilizații extraterestre, mai dezvoltate decât cea umană, sunt foarte rare sau chiar lipsesc cu desăvârșire din zona de Univers ce ne este limitrofă.

Deși referitor la vorbele cercetătorului se poate aminti o lege a lui Murphy, care afirmă că dacă ești sigur că un eveniment este imposibil să se producă, atunci acesta va avea loc cu siguranță, este interesant de urmărit cum a ajuns astronomul la această concluzie.

Garret a explicat că tehnologia folosită de noile modele de
telescoape ar permite detectarea energiei consumate de o eventuală civilizație extraterestră evoluată, clasificată drept o civilizație Kardashev de tip III.

Conform definiției, o civilizație Kardashev de tip III este capabilă să recolteze energie la scară galactică, iar existența sa ar putea fi detectată urmărind emisiile de radiații în spectrul infraroșu, consumul acestei energii urmând să genereze căldură la aceeași scară.


Cercetările echipei olandeze s-au bazat pe studiile astronomilor de la Penn State University care selectaseră câteva sute de galaxii, în care activitatea radiațiilor infraroșii era sesizabilă și peste limitele normale.

Mergând mai departe, emisiile în infraroșu au fost măsurate și rezultatul a indicat că sunt produse în cadrul unor procese astrofizice naturale, în care se produc emisii de căldură.

"Cercetarea celor de la Penn State University au demonstrat deja că civilizațiile extraterestre evoluate sunt extrem de rare. Analiza noastră demonstrează că o astfel de civilizație nu există în Universul nostru limitrof și că putem să dormim liniștiți la noapte, fără grijă că o invazie extraterestră ne-ar putea surprinde în timpul somnului", a declarat Michael Garrett.

Rezultatul acestui studiu nu face referiri și la civilizațiile extraterestre de nivelul celei umane, care de este de abia de-a bușilea în ceea ce privește captarea de energie, cea nucleară fiind descoperită în urmă cu mai puțin de un secol, iar cea fotovoltaică, de dată și mai recentă.

Concluzia, forțată un pic, este următoarea: dacă extratereștrii există, atunci ei sunt la fel de proști ca și noi! :)

Alte stiri din Stiinta

Ultima oră