Cercetătorii de la Universitatea din Maryland au fost uluiți să descopere faptul că cel mai mare dintre cele șapte inele principale ale planetei Saturn, numit Phoebe, are o grosime de două ori mai mare decât se crezuse până acum, scrie northerncalifornian.com.
Cu toate acestea, el nu poate fi observat cu ochiul liber, fiind format din particule minuscule.
Cercetătorii speră ca noua constatare privind dimensiunea inelului să poată dezvălui noi informații privind evoluția sistemului de inele ale planetei Saturn.
În realitate, inelul lui Saturn este de 200 de ori mai mare în comparație cu ceea ce se crezuse anterior. Acest inel este mai întunecat, fiind format din particule minuscule, ceea ce îl face să fie mai misterios. Folosind telescopul, astronomul italian Givanni Domenico Cassini a descoperit satelitul natural al planetei Statun numit Iapetus în 1671 și a indicat pentru prima dată că Saturn are un inel secret.
Satelitul natural descoperit de el este destul de bizar, cu o parte albă, iar cealaltă în întregime neagră. Oamenii de știință credeau că Iapetus s-a strecurat printr-un inel de culoare închisă care nu a fost observat de pe Pământ, scrie northerncalifornian.com.
Potrivit conducătorului cercetării, Douglas Hamilton de la Universitatea din Maryland, acest inel invizibil al lui Saturn este enorm, de 10—20 ori mai mare decât următorul inel, ceea ce îl face să fie pur și simplu uriaș. (V.M.)