Agenţia spaţială americană NASA este bulversată de un nou studiu care susține că ar exista viaţă extraterestră în norii de pe planeta Venus, relatează mirror.co.uk.
Astronomii susţin că au văzut pete întunecate pe norii planetei, ceea ce ar putea fi o dovadă a existenţei vieții microbiene. "Analizele noastre comparative susțin ipotezele combinate în care biologia de tip terestru poate supraviețui în interior și poate contribui la semnăturile spectrale de pe norii lui Venus", se explică în studiul, susținut de agenția spațială americană.
"Pentru a testa ideile prezentate aici, propunem necesitatea unui studiu integrat chimic, biochimic și microbiologic care să se concentreze asupra supraviețuirii și spectroscopiei microorganismelor terestre în condițiile norilor de pe Venus", susţine
echipa care a realizat studiul. Cercetătorii cred că eșantioanele ar trebui colectate și aduse înapoi pe Pământ pentru analize suplimentare.
Deși viața se poate învârti în nori, suprafața lui Venus este o altă problemă. Este o planetă stâncoasă de aproximativ aceeași dimensiune ca și Pământul, dar, din cauza apropierii sale de soare, temperatura este incandescentă și atmosfera este încărcată cu acid sulfuric letal. Temperatura medie a suprafeței planetei Venus este de 462 grade Celsius.
Sanjay Limaye, de la Centrul de Știință și Inginerie al Universității din Wisconsin-Madison, a declarat că "Venus prezintă niște pete întunecate, bogate în sulfuri, cu contrast de până la 30-40% în ultraviolet și mutați la lungimi de undă mai lungi. Aceste pete persistă mai multe zile, îşi schimbă forma și contrastul continuu și par a fi dependente de scară. "
Surprinzător, oamenii de ştiinţă ai NASA cred că acum milioane de ani în urmă, Venus ar fi putut găzdui viaţă pe suprafata sa. O echipă de la Institutul Goddard pentru Studii Spațiale a efectuat patru simulări diferite pe calculator a ceea ce ar fi fost Venus în zilele ei de început.
Prin ajustări privind cantitatea de energie primită de la soare și viteza de rotaţie pe axa sa, ei au venit cu câteva teorii interesante. "În perioada de rotație actuală de 243 de zile, climatul de pe Venus ar fi păstrat-o locuibilă până la cel puțin 715 milioane de ani în urmă dacă a găzduit un ocean primordial superficial", a explicat Michael Way, care a condus echipa.
"Aceste rezultate demonstrează rolul vital pe care îl joacă rotația și topografia în înțelegerea istoriei climatice a lumilor exo-planetare precum cea a planetei Venus, descoperite în epoca actuală", a afirmat el într-o lucrare care descrie studiul.