Emisiunea franceza Rădăcini și aripi va dezvălui, pe 28 septembrie, fizionomia faraonului reconstruită de oameni de știință, scrie Le Figaro
Cum arăta ilustrul faraon care a avut 103 copii, 200 de concubine și unsprezece soții, printre care și celebra Nefertari? Datorită muncii de reconstrucție atentă a unei echipe de oameni de știință, întreaga lume poate în sfârșit să-i dea o față legendarului Ramses II, la 3300 de ani de la moartea sa.
În cadrul bicentenarului descifrării hieroglifelor de către Champollion, programul Rădăcini și aripi va dezvălui, pe 28 septembrie, fizionomia faraonului la 45 de ani și la vârsta de 91. Primele imagini nepublicate au fost dezvăluite de France Info.
Condusă de Caroline Wilkinson, antropolog criminalist de la Universitatea John Moores din Liverpool, și Sahar Saleem, paleoradiolog la Universitatea Cairo, echipa de experți a lucrat pe mumia găzduită în Muzeul Civilizațiilor din Cairo. Datorită tehnologiilor avansate, aceștia au reușit să „descifreze craniul lui Ramses II pentru a-i adauga carne”, precizează un comunicat de presă al postului. Sahar Saleem s-a remarcat deja în studiul mai multor alte mumii celebre, inclusiv cele ale lui Seti I sau Tutankhamon.
„Când privim un craniu pentru prima dată, căutăm inițial cele mai vizibile detalii caracteristice” , spune Caroline Wilkinson în documentar. „De exemplu, la Ramses II, există un os nazal foarte larg. Este, între ochi, foarte sus și foarte pronunțat”. Printr-o muncă meticuloasă, ea a reușit să precizeze poziția mușchilor faciali ai faraonului. „Cu cât un mușchi este mai puternic acolo unde este ancorat, cu atât atașamentele sale vor lăsa urme vizibile pe suprafața craniului" subliniază Caroline Wilkinson. Antropologul criminalist a folosit software-ul folosit în anchetele penale pentru a-i da o față lui Ramses II. Informațiile furnizate de munca radiologului Sahar Saleem au făcut posibilă determinarea culorii pielii sale.