Solidaritate în lumea fotbalului: jucătorii echipei AS Roma renunță la salariile lor pentru patru luni

19 Apr 2020 | scris de A.A.
Solidaritate în lumea fotbalului: jucătorii echipei AS Roma renunță la salariile lor pentru patru luni

Jucătorii şi antrenorii echipei italiene de fotbal AS Roma şi-au dat acordul să renunţe la salariile pe patru luni pentru a ajuta clubul să supravieţuiască în condiţiile crizei provocate de pandemia de coronavirus, transmite Reuters, preluat de Agerpres.

Serie A este suspendată din data de 9 martie şi nu se ştie când va putea fi reluat sezonul. AS Roma a anunţat, sâmbătă, într-un comunicat că jucătorii renunţă la salariile pe care trebuiau să le primească din martie şi până în iunie, la finalul sezonului. ''Giallorossi'' au anunţat că renunţă la salarii şi pentru ca restul angajaţilor clubului, plasaţi într-o schemă de ajutorare guvernamentală, să îşi primească salariul obişnuit.

Conducerea clubului a anunţat că va renunţa şi ea la un procent din câştiguri.

''Întotdeauna am discutat de unitate la Roma şi prin renunţarea voluntară la salarii pentru restul sezonului, jucătorii, antrenorul şi staff-ul său au demonstrat că trecem împreună prin această problemă'', a declarat directorul executiv Guido Fienga.

''Edin Dzeko (căpitanul), toţi jucătorii şi (antrenorul) Paulo Fonseca au demonstrat că înţeleg că înţeleg ceea ce înseamnă acest club şi le mulţumim pentru gestul superb faţă de angajaţii clubului'', se arată în comunicat.

Jucătorii de la Juventus, Parma şi Cagliari au fost şi ei de acord cu reduceri salariale.

Liga italiană a recomandat ca aceste reduceri să fie făcute de toate cluburile din Serie A, însă sindicatul fotbaliştilor italieni s-a opus, susţinând că jucătorii de la cluburile mai mici nu îşi permit aceste reduceri.

Roma a precizat că dacă actualul sezon se va relua şi va fi dus la capăt jucătorii vor fi plătiţi ''conform realizării obiectivelor sportive''.

Jucătorii echipei romane i-au spus lui Fiengo într-o scrisoase că sunt pregătiţi să înceapă sezonul imediat ce este posibil deşi sunt conştienţi că nu va fi destul în actuala situaţie: ''Cu speranţa că facem ceva ce va ajuta compania să repornească mai bine proiectul Roma pe care îl împărtăşim, oferim această propunere financiară''.

Alte stiri din Sport

Ultima oră