Cosmin Contra a anunțat că a semnat contractul până la vară cu Dinamo.
"N-am vrut să ne legăm unii de alții pentru foarte mult timp. Așteptăm mai întâi să vedem cum merg lucrurile, iar din vară vom vedea ce va fi pe viitor", a spus Contra.
Noul antrenor al echipei Dinamo precizează că își dorește să ajungă în play-off, dar că nu și-a stabilit un obiectiv.
Cosmin Contra a mai declarat că va încerca să câștige toate meciurile și să revină "la forma de la începutul sezonului, când era nea Ando, adică să câștigăm meci de meci".
Contra (41 de ani) a mai antrenat până acum formațiile Alcorcon, Guangzhou R&F, Getafe, Petrolul Ploiești, Fuenlabrada și Poli Timișoara.
Cosmin Contra îl va avea ca antrenor secund pe fostul fotbalist al Universității Craiova, Ionel Gane.