Novak Djokovici a cântat la festivalul Sanremo!

06 Feb 2020
Novak Djokovici a cântat la festivalul Sanremo!

Moment inedit la festivalul Sanremo. Invitat de organizatori, Novak  Djokovici a venit pe scenă cu o rachetă de tenis şi a schimbat câteva mingi cu prezentatorii festivalului.

Sârbul nu s-a mulţumit cu atât şi s-a apucat de cântat. Ultimul campion de la Australian Open a interpretat melodia lui Eros Ramazzotti, Terra Promessa.

Câștigătorul Festivalului Sanremo, care va reprezenta Italia anul acesta la Eurovision, va fi anunțat pe 8 februarie.

Cântăreţii Al Bano (76 de ani) şi Romina Power (68 de ani) s-au reunit pe scena Festivalului de la Sanremo şi au fost aplaudaţi minute în şir. Fostul cuplu a cântat în deschiderea evenimentului, momentul lor fiind vizionat de peste 10 milioane de telespectatori.

Al Bano şi Romina Power, care au câştigat trofeul Sanremo în 1984, au deschis a 70-a ediţie a celui mai important festival de muzică din Italia, încântându-şi fanii cu hit-uri precum „Felicita“, „Ci Sara“ şi „Cara terra mia“.   

În plus, artiştii au cântat în premieră „Raccogli l’attimo“, prima piesă pe care cei doi au compus-o împreună după 25 de ani. 

Al Bano şi Romina Power au fost invitaţi pe scena Teatrului Ariston de fiica lor cea mică, Romina Junior (32 de ani), iar la final au fost aplaudaţi şi ovaţionaţi minute în şir.  Peste zece milioane de telespectatori au urmărit momentul duo-ului difuzat de televiziunea Rai 1.   

 

Alte stiri din Sport

Ultima oră