Legendarul fotbalist şi antrenor de succes László Bölöni se declară preocupat de o eventuală candidatură la Primăria Târgu Mureşului, municipiul său natal. Momentan, antrenorul în vârstă de 65 de ani este sub contract cu Antwerp, alături de care a început bine sezonul, cu 11 puncte în 5 etape şi cea mai bună apărare din campionatul Belgiei.
“Acest subiect nu îmi este străin, m-a preocupat şi mă preocupă”, a anunţat Bölöni, răspunzând la o întrebare referitoare la o eventuală candidatură. El a participat luni, în cadrul festivalului Vâltoarea Mureşeană, la o discuţie de podium, alături de parlamentarul ungar Barna Pál Zsigmond, şi el originar din Târgu Mureş, scrie hirado.hu.
Acesta a adăugat, însă, că nu ar intra în cursă împotriva cuiva. “Dacă m-aş aventura la aşa ceva, atunci aş face-o cu siguranţă pentru a atrage diferite persoane, diferite interese într-o echipă”, a declarat Boloni.
Antrenorul de fotbal a adăugat că în cazul unei candidaturi a sa la fotoliul de edil-şef nu ar fi de ajuns să poposească în oraş cu trei luni înainte de alegeri.
Pentru a convinge oamenii ar trebui să fie în Târgu Mureş, să se uite în ochii alegătorilor şi să le spună exact ce vrea. Boloni crede că ar putea să îi determine pe târgumureşeni să se solidarizeze şi să îşi dorească înnoire.
Pentru a atinge acest scop ar fi nevoie de o echipă de oameni tineri, ceea ce i s-ar părea o sarcină interesantă.
Boloni a mai declarat: de doi ani şi-a renovat apartamentul din Târgu Mureş, ca să se simtă bine atunci când vine acasă. El a menţionat însă că atunci când s-a mai pus problema mutării acasă i-a lipsit tot timpul scopul, pentru care ar merita să facă acest pas. El a mai spus că nu doreşte să mai activeze mult timp ca antrenor.
Născut la Târgu Mureş, absolvent de stomatologie, cu 108 selecţii în Naţionala României, Ladislau (Laszlo) Boloni a făcut parte din
echipa Stelei Bucureşti care a câştigat în 1986 finala Champions League. În calitate de antrenor al Sporting Lisabona el a fost cel care l-a descoperit şi l-a convocat la echipa de seniori, la 16 ani, pe Christiano Ronaldo, şi a pregătit şi naţionala României.
Momentan Boloni antrenează în Belgia la Royal Antwerp FC, echipă cu care a semnat în iunie 2017 pentru două sezoane.