Este de profesie medic stomatolog şi spune cu mândrie că jumătate este mureşean şi jumătate severinean. A învăţat să iubească iremediabil medicina şi cum altfel, căci a crescut în familie de medici.
Când deschidem subiectul despre timpul liber se lasă tăcere, însă ne mărturiseşte cu foarte multă convingere că, printre altele, are două mari bucurii: să vadă pacienţii mulţumiţi şi să se joace cu cei doi copii ai săi. Are 35 de ani şi a ştiut încă de anul trecut, în luna septembrie, când i s-a propus să preia conducerea Spitalului Clinic Judeţean, cât de mare este responsabilitatea dată de acceptarea acestei funcţii. Cei mai mulţi i-au spus că tinereţea nu este mereu un atu, însă domnia sa a mers mai departe.
Are trei mari proiecte pe care şi-a propus să le ducă la bun sfârşit şi despre care ne va vorbi în acest interviu. Este mândru de medicii care există la spitalul pe care îl conduce şi speră ca tot rodul muncii să vină în sprijinul pacienţilor. Ştie că şi-a ales o meserie unde secundele fac diferenţa dintre viaţă şi moarte, iar acest lucru îl motivează în fiecare zi.
„Am absolvit studiile în domeniul medical în 2010, la Târgu Mureş după care am rămas în Universitate, la catedră şi în paralel, într-un cabinet privat. Pentru că mi-am dorit să investesc mult timp şi energie în partea academică şi educativă, iar mai apoi am intrat în administraţia publică, nu am reuşit să mai profesez şi în sistemul privat. Anul trecut în septembrie mi s-a oferit şansa de a prelua conducerea Spitalului Clinic Judeţean Mureş, ceea ce pentru mine a fost o provocare foarte mare cu tot ceea ce înseamnă responsabilităţile acestei funcţii“, a declarat în exclusivitate, într-un interviu pentru site-ul www.miscareaderezistenta.ro, managerul Dan Sîmpălean.
Dan Sîmpălean a crescut într-o familie de medici Mărturiseşte că a acceptat funcţia pentru a încerca să direcţioneze cât mai mult întreaga muncă medicală şi administrativă spre beneficiul pacientului. A fost într-adevăr o mare provocare, dar a simţit că acesta este drumul pentru a cunoaşte mai bine ceea ce se întâmplă în spital şi pentru a putea interveni şi remedia acele lucruri care nu se îndreaptă în direcţia dorită de beneficiarii sistemului de sănătate.
„La început a existat o perioadă în care am luat contact şi am învăţat totul despre activitatea acestei instituţii. Deoarece avem un spital cu o structură pavilionară- suntem împărţiţi în 16 locaţii - e foarte greu să ajungi în fiecare locaţie, zilnic, să te consulţi cu oamenii. Deşi mulţi mi-au spus că nu aş avea experienţa necesară, m-am bazat pe faptul că aveam un set important de cunoştinţe despre sistemul sanitar, aşa că nu am venit străin de ceea ce se întâmplă“, povesteşte doctorul Dan Sîmpălean.
Managerul SCJ Mureş susţine că, până acum, cea mai mare mulţumire este că a reuşit să schimbe mentalitatea, mai ales cea a aparatului administrativ faţă de secţii şi să reacţioneze cu mai multă eficienţă şi rapiditate la cerinţele personalului. „Cea mai importantă resursă a unei instituţii sau a unui proiect este reprezentată de oameni. Lor a trebuit să le asigurăm cât mai repede un mediu de lucru potrivit pentru a-şi putea desfăşura activitatea“ susţine Dan Sîmpălean.
Managerul Spitalului Clinic Judeţean Mureş explică faptul că cel mai mare impediment de care s-a lovit imediat după preluarea funcţiei a fost faptul că multe dintre posturi erau blocate. Cât despre lista de investiţii prevazută pe anul acesta se pune accent, în mare parte, pe aparatură de performanţă. „Poate că una dintre realizările importante în toată această perioadă este scoaterea la concurs a sute de locuri de muncă în spital. În ceea ce priveşte investiţiile, când am preluat conducerea Spitalului era în derulare un plan pe care eu consider că, împreună cu echipa, am reuşit să îl ducem la îndeplinire. Am încheiat două proceduri pe un laparoscop foarte performant şi un ecocardiograf pentru cardiologie“, ne mărturiseşte managerul Spitalului Clinic Judeţean Mureş.
Aparatură nouă pentru un act medical de calitate
„Lucrăm în fiecare zi şi căutăm soluţii pentru a înlocui aparatele depăşite cu unele noi şi performante. Aparatura nouă crează condiţiile pentru ca medicii să lucreze corect şi pentru ca, într-un final pacienţii să beneficieze de cea mai bună îngrijire. Ne interesează foarte mult şi condiţiile hoteliere, încercăm să creştem calitatea acestora, pentru că avem secţii unde sunt condiţii foarte bune, dar în acelaşi timp există şi secţii care de-a lungul vremii au fost lăsate de izbelişte. Ceea ce vreau să subliniez este că sistemul acesta pavilionar este o mare provocare pentru administrare, intreţinere şi reparaţii, în contextual în care majoritatea clădirilor sunt vechi şi nu au fost gândite de la început pentru a funcţiona ca unităţi sanitare. În această perioadă colaborăm cu echipa Consiliului Judeţean şi am finalizat studiul de fezabilitate pentru un proiect prin care să accesăm fonduri europene. Noi sperăm că în acest an vom reuşi să avem semnale pozitive sau chiar să ne calificăm pentru obţinerea unor fonduri nerambursabile, deoarece, din sursele de finanţare existente în prezent, nu reuşim să executăm lucrări de mare amploare la clădirile noastre“.
Subfinanţarea, marea problemă
Marea problemă, ne mărturiseşte Dan Sîmpălean, este subfinanţarea întregului sistem de sănătate. „Din păcate, fondurile alocate pentru spitalele subordonate autorităţilor publice locale sunt diferite faţă de cele oferite unităţilor sanitare care se află în subordinea Ministerului Sănătăţii. Judeţul Mureş nu este o excepţie. Avem două spitale judeţene, unul de urgenţă şi instituţia pe care eu o conduc, ambele asemănătoare ca număr de paturi şi personal, însă finanţarea este diferită. În aceste condiţii financiare,posibilităţile noastre de a îmbunătăţi serviciile medicale şi de face performanţă sunt limitate, însă ne străduim. Punem un accent important pe colaborarea cu mediul privat, iar în ultimul timp ne-am dovedit a fi o instituţie de încredere pentru sponsori şi colaboratori.
Pacientul are dreptul să fie bine informat Doctorul Dan Sîmpălean afirmă că îşi doreşte să fie un exemplu de comunicare în interiorul instituţiei, deşi timpul nu este mereu prietenos cu acest obiectiv. Chiar şi aşa, în cadrul consiliilor medicale şi întâlnirilor cu asistenţii şefi de pe fiecare secţie, managerul încearcă să asculte dolenaţele şi propunerile fiecărui anagajat. Acest lucru va duce mai departe la un tratament mult mai bun aplicat pacienţilor în ceea ce priveşte informarea şi relaţionarea cu fiecare medic în parte. „Sunt medici tineri, sunt echipe frumoase, doctori foarte buni pe care îi avem în cadrul secţiilor. Sunt mândru de aceşti oameni care încearcă zi de zi să ofere un tratament cât mai bun pacienţilor aflaţi în suferinţă“.
Trebuie să învăţăm să lucrăm corect
De anul acesta, la Spitalul Clinic Judeţean Mureş se fac mai multe screeninguri la Secţia de Urologie şi la Secţia Obstetrică-Ginecologie, iar managerul Sîmpălean mărturişeşte că va insista în următoarea perioadă şi pe Medicina Internă. „Chiar acum lucrăm la o broşură personalizată pentru fiecare secţie în parte, pe care pacienţii să o primească la internare. Acolo vor găsi detalii despre drepturile şi obligaţiile ce le revin, unde să se adreseze în cazul unei nelămuriri, iar prin acest demers vom veni în ajutorul pacientului care are tot dreptul să fie bine informat. Ne vom adresa atât pacienţilor tineri pe latura de relaţionare în online, prin site, mail şi reţele de socializare dar şi pacienţilor care nu folosesc internetul, prin această broşură, numere de telefon şi program de audienţe care funcţioneză la nivelul conducerii Spitalului“, explică interlocutorul nostru. Un alt scop al managerului de la Spitalul Clinic Judeţean Mureş este acela de a-i motiva pe medici şi de a-i ajuta să lucreze la adevărata lor capacitate. Ştie însă că nu este uşor, căci partea materială nu este deloc pe măsura muncii extrem de solicitantă şi plină de responsabilităţi.„Trebuie să faci totul cu calm, cu multă atenţie, profesionalism, meticulozitate, pentru că în meseria asta, ştim bine că orice greşeală poate să coste o viaţă. Trebuie să învăţăm să lucrăm corect şi să înţelegem cu toţii că este o instituţie care oferă servicii medicale oamenilor.“.
Dan Sîmpălean susţine că toate sectiile sunt la fel de importante, subliniind faptul că fiecare are rolul ei în funcţionarea spitalului şi în tratarea pacienţilor. „Avem secţii care nu există în Spitalul de Urgenţă, deci într-un anumit mod ne completăm. Mă refer aici la Boli Infecţioase, la Dermatologie, partea de Psihiatrie şi Urologie. Aici suntem singura clinică din judeţ, la fel şi pe partea de Infecţioase. Mă consider parte din echipă şi am venit aici să facem treabă împreună“, explică acesta.
Proiectele managerului Dan Sîmpălean
Îl întreb ce proiecte are. Spune motivat: un laborator de anatomie patologică, iar acesta să fie un punct forte în medicină, cel puţin în zona aceasta, cu aparatură nouă, cu tot ce înseamnă examene histo-patologice pentru că este foarte important şi cum îl faci şi cât de repede, ca să poţi aplică ulterior un tratament corect. Am făcut primii paşi şi pentru acest obiectiv. Totodată, demarăm procedurile de schimbare a ceea ce înseamnă partea de sterilizare pentru că în acest moment aparatura este învechită, de multe ori aceasta nu mai face faţă şi în plus este afectată şi aparatura nouă deoarece există anumite diferenţe şi nu mai sunt compatibile. Partea de imagistică este iarăşi importantă deoarece reprezintă un domeniu al medicinei extrem de important. O imagistică bine pusă la punct poate să-ţi dea repere clare şi te ajută să decizi ce metode să aplici într-un timp cât mai scurt“.
Proiecte de reabilitare pentru Spitalul Clinic Judeţean Mureş
Doctorul Dan Sîmpălean susţine că nu a a uitat nici de proiectele de reabilitare unde speră să prindă finanţare. „Anul acesta nu îmi fac mari speranţe, dar sper să ne calificam, iar anul viitor să prindem finanţare. Mai avem Clinica de Oncologie care trebuie pusă la punct“, concluzionează managerul de la Spitalul Clinic Judeţean Mureş. Explică faptul că, într-un centru universitar mare precum Târgu Mureş, adresabilitatea este crescută. Acesta este un loc unde vin pacienţi din multe zone ale judeţului şi din ţară cu diverse afecţiuni. „Este un spital unde primim pacienţi chiar şi din Bucureşti. La Ortopedie avem foarte multe programări, iar oamenii vin aici datorită reputaţiei medicilor şi renumelui de centrul universitar pe care îl are municipiul Târgu Mureş“.
Partea de prevenţie e destul de slabă în ceea ce priveşte medicina dentară
Îl rog pe domnul manager de la Spitalul Clinic Judeţean Mureş să-mi lămurească o curiozitate, ţinând cont şi de specializarea dumnealui: de ce în ţara în care există cei mai buni medici dentişti, românii sunt „restanţi“ la spălatul dinţilor şi la întreţinerea acestora.Îmi răspunde franc: „Pentru că nu mai există policlinici. Partea de prevenţie este destul de slabă în ceea ce priveşte medicina dentară, deoarece s-a mers pe sisteme private, fiecare şi-a văzut de cabinetul lui, iar din partea ministerului nu am vazut nicio implicare de-a lungul vremii. În mediul rural cabinetele au dispărut, iar oamenii nu au acces la informaţii. Aici ar trebui să se implice Ministerul Sănătăţii pentru a pune la punct programe foarte clare, în special în mediul rural“, susţine maganerul.
Cea mai mare relaxare, alături de cei doi copii ai săi
Cea mai mare relaxare o trăieşte atunci când stă cu copiii săi pe care, din păcate, nu îi vede chiar atât de mult pe cât şi-ar dori, atât el, cât şi soţia fiind medici. În ceea ce priveşte partea profesională, Dan Sîmpălean rămâne optimist. „Am un mare atu: sunt tânăr şi îmi place să muncesc. Am 35 de ani. Mandatul meu este pe trei ani. Pot să fac lucruri bune şi după ce termin, să pot spune că am schimbat ceva: de la mentalitate la condiţii“, mărturiseşte omul din fruntea Spitalului Clinic Judeţean Mureş.
„Din punct de vedere al învăţământului avem asistenţi, avem rezidenţi în pregătire. Dar în acelaşi timp suntem conştienţi şi ne asumăm o limitare a opţiunilor. În tot acest context încercăm să ne descurcam cât mai bine“, explică Sîmpălean care încearcă, zi de zi, soluţii la realitatea financiară a sistemului sanitar din România.