Federaţia Română de Fotbbal îşi bate joc de suporterii echipei naţionale de fotbal. Grupul românilor din Irlanda acuză practicile lipsite de orice urma de bun simţ şi profesionalism a funcţionarilor FRF de înjosire a sute de suporteri cărora le-au fost promise bilete la meciul de fotbal dintre reprezentativa Irlandei de Nord şi cea a României care va avea loc pe data de 13 Iunie la Belfast.
„În maniera tipică cu care mafia FRF ne-a obişnuit de când am scăpat de comunism, după ce au vândut biletele la preţul de 220 lei + 7% taxe, au scos de la vânzare biletele rămase pentru a le da mai departe partenerilor de afaceri. Dacă la cumpărare a fost nevoie de CNP, seria şi numărul de buletin şi numele întreg al cumpărătorului, ei bine se pare că spre "prietenii" FRF merg biletele la calup. Asadar, cei care încă nu şi-au procurat bilet, au ocazia să-şi procure pachet de servicii, prin bunăvoinţa mafiei FRF, la preţul insignifiant de minim 505 Euro/persoană. Nu putem decât să le mulţumim celor de la federaţie pentru spiritul întreprinzător de care dau dovadă, ignorând dorinţa unor suporteri de a merge la meci.”, susţine unul dintre românii din Irlanda care a vrut să meargă la meci.
Redam integral scrisoarea suporterilor care sustin echipa nationala de fotbal.
_____________________________
Scrisoare deschisa catre Federatia Romana de Fotbal
Stimati domni,
Ne vedem nevoiti sa apelam la aceasta masura dupa ce am epuizat orice posibilitate de a obtine de la domniile dumneavoastra raspunsuri in limita decentei, dupa o serie de afirmatii mincinoase menite sa blocheze vanzarea de bilete catre suporterii nationalei de fotbal a Romaniei care locuiesc in Irlanda si nu numai.
Organizatia "Grupul Romanilor din Irlanda" acuza practicile lipsite de orice urma de bun simt si profesionalism a functionarilor FRF de injosire a sute de suporteri carora le-au fost promise bilete la meciul de fotbal dintre reprezentativa Irlandei de Nord si cea a Romaniei care va avea loc pe data de 13 Iunie la Belfast. Conform corespondentei electronice dintre reprezentantul organizatiei si diverse persoane cu functie in cadrul Federatiei Romane de Fotbal, suporterilor romani din Irlanda care doreau sa asiste la meciul mentionat anterior le-au fost promise 300 de bilete, promisiune de doua ori facuta in decursul ultimelor luni. In goana dupa profit si pentru ca nici in ziua de azi nu s-au extirpat astfel de practici din institutiile statului, 278 persoane au intampinat un refuz din partea FRF de a primi bilete, asta dupa ce fiecare persoana achitase integral si in avans contravaloarea biletului, incluzand comisionul de 5% practicat de firma Danco Pro Communications pe care FRF o agreeaza pentru vanzarea biletelor si evident pentru a obtine un profit in plus, incluzand comisioanele de transfer bancar, schimbul valutar si taxele de curierat.
Pentru a intelege mai bine parcursul evenimentelor, va detaliem mai jos ce s-a intamplat pas cu pas, asa cum a fost prezentat intr-un e-mail trimis catre conducerea federatiei pe care o patronati.
La inceputul lunii Februarie a.c. se anuntase in cadrul grupului de pe facebook (Grupul Romanilor din Irlanda) ca nu mai sunt bilete in sectorul irlandez la meciul contra nationalei Romaniei, singurele bilete disponibile gasindu-se pe paginile unor terti care dadeau cu 115-120 GBP biletul.
9 Februarie - Atunci am contactat federatia de fotbal nord-irlandeza pentru a-i intreba cum putem sa procuram bilete in sectorul oaspetilor. Asta se intampla pe data de 9 februarie dimineata, iar dupa-amiaza aveam deja raspunsul doamnei Heather care mi-a confirmat ca FRF se ocupa de bilete si ca va trimite detaliile mele de contact catre dumneavoastra. Tot in data de 9 Februarie am avut primul contact cu domnul Cristi Dima, marketing manager in cadrul federatiei. Au urmat o serie de e-mailuri si convorbiri telefonice pe aceasta tema, dansul cerand o lista cu nume si prenume pentru fiecare persoana care doreste bilet la meci. Am anuntat acest lucru atat in grupul de pe facebook, cat si pe pagina organizatiei, organizatie legal constituita si inregistrata (https://www.facebook.com/GRIoficial) dar si pe website (http://www.grupulromanilordinirlanda.com/2015/02/deplasare-irlanda-de-nord.html).
12 Februarie - In urma unui schimb de e-mailuri si telefoane, domnul Dima confirma ca putem merge cu lista pana la 300 de persoane. Odata intocmita lista, am trimis-o catre Federatie, asteptand detalii referitoare la procesul de achizitie al biletelor. Am incercat sa iau legatura prin e-mail cu domnul Dima atat pe data de 10 cat si pe 27 Martie pentru a vedea daca sunt noutati.
27 Martie - In urma unui e-mail primit, cu stupefactie aflam ca domnul Dima isi schimba pozitia initiala si ne anunta fara nici un fel de explicatie, ca biletele se vor vinde online, anuland prin aceasta demersul facut de noi, inclusiv intocmirea listei.
7 Aprilie - Ii trimitem un email domnului Dima si ii explicam cat de important este pentru noi procurarea aceste bilete. Tot in data de 7 aprilie primim si raspuns in care suntem asigurati ca FRF constientizeaza dorinta noastra de a participa la acest meci si imi multumeste pentru implicare, dar de data aceasta este invocata starea stadionului unde se va desfasura partida ca motiv pentru intarzierea punerii in vanzare a biletelor. Sunt asigurat insa ca se va cauta o solutie pentru a oferi biletele persoanelor de pe lista.
15 aprilie si 1 mai - am trimis e-mail catre domnul Dima si domnul Ferencz, cautand noutati cu privire la bilete, fara vreun raspuns insa.
8 Mai - sunt contactat telefonic de domnul Cristian Gogoneata, IT manager al firmei Danco Pro Communications care imi confirma, la fel ca si domnul Dima, posibilitatea achizitionarii biletelor in baza unei liste nominale, mentionand limita de 300 de persoane, si ne acorda termen de 7 zile pentru a strange banii de la oameni, trimite lista nominala si achitarea facturii emisa in baza listei. Ne-a mai fost comunicat si pretul de 231 RON, pret de la care noi am pornit calculul, bazat pe comisioanele si cursurile de schimb valutar practicate de bancile de aici (cumparare RON), taxe de transfer si tariful de curierat pentru a transporta biletele la Dublin, sumele si calculele fiind facute publice persoanelor doritoare de bilete, astfel ajungandu-se la suma de 57 Euro si 75 centi pentru un bilet.
13 Mai - trimitem lista de 278 persoane, lista cu nume si prenume pentru fiecare persoana care a achitat contravaloarea biletului. Va rugam sa tineti cont ca in perioada 8-13 Mai s-au depus eforturi pentru a ne intalni cu romanii in diferite locatii ale orasului Dublin pentru a le oferi posibilitatea de a fi pe lista si sa poata merge la meci. Tot in data de 13 Mai domnul Gogoneata mi-a cerut detaliile de facturare, date care le-am trimis imediat. De asemenea cu aceasta ocazie am primit confirmare de la domnul Alexandru Candea ca firma Danco Pro se ocupa de bilete si sunt asigurat ca vom pastra legatura pentru meciurile viitoare.
14 Mai - revin cu e-mail la domnul Gogoneata pentru ca nu primeam factura. Am fost amanati pe motiv ca FRF nu aprobase inca emiterea facturii. Imi este acordat un termen de maxim 2 zile pentru a primi factura.
19 Mai - il contactez din nou pe domnul Gogoneata pentru a verifica stadiul procesului de cumparare, fara nici un fel de raspuns.
20 Mai - il recontactez pe domnul Candea pentru a afla un raspuns cu privire la emiterea facturii si mai ales pentru ca domnul Gogoneata era de negasit.
21 Mai - Am fost anuntati ca s-a decis amanarea vanzarii biletelor pe motiv de cerere prea mare. Am ramas absolut siderati de faptul ca suntem din nou pusi in fata unei schimbari de situatie nefavorabila celor 278 de persoane care si-au pus speranta in promisiunea oficialilor de la Bucuresti.
22 Mai - de dimineata am incercat sa-l contactam pe domnul Candea si pe domnul Gogoneata, ultimul trimitandu-ne un e-mail in care suntem informati ca datorita unui comunicat al federatiei nord-irlandeze vanzarea biletelor se va face exclusiv online, fapt infirmat de doamna Heather care a subliniat inclusiv intr-un e-mail trimis ca raspuns ca dansii nu au nici un cuvant de spus in legatura cu vanzarea biletelor de catre FRF. Au urmat discutii telefonice cu domnul Gogoneata care mi-a comunicat faptul ca exista suspiciuni asupra organizatiei noastre ca am face oaresice profit de pe urma acestei actiuni, fara a oferi insa nici un detaliu complet. Simtindu-ma jignit de aceste afirmatii, spre finele zilei am luat legatura si cu domnul Candea confirmandu-mi ca acesta e punctul de vedere al FRF, neprimind nici de la acesta detalii concrete referitor la acuze invocate, cerandu-mi insa sa scriu un e-mail catre dansul, dar adresat conducerii federatiei in care sa incerc sa le explic situatia.
In urma acestor discutii avute cu domnii Candea si Gogoneata, intelegand deja clar ca prin aceasta josnica si nefondata acuzatie este de fapt o alta incercare de a stopa trimiterea biletelor in Irlanda pentru cei 278 de romani dornici de a sustine echipa nationala a Romaniei, si nu mi-a fost foarte greu sa inteleg ca planurile domniilor voastre sunt cu totul altele, constatand la o scurta perioada de timp ca nu m-am inselat. Indignat de faptul ca inalti reprezentanti cu functii de conducere in FRF se preteaza la asemenea practici injositoare si simtindu-ma umilit de acest mod periferic de comunicare prin care, mai voalat, tocmai sunt facut bisnitar, am trimis imediat e-mailul cu datele de mai sus, fara a primi vreun raspuns oficial in afara de un mesaj text pe telefon, de la domnul Candea in care mi-a fost spus ca "sunteti de neinduplecat".
Ca urmare a acestor promisiuni lansate de Federatia Romana de Fotbal si reprezentantul firmei Danco Pro Communications, zeci de persoane au suferit pierderi financiare prin cheltuielile facute pentru a trimite sau aduce banii pentru achitarea biletelor, cumpararea de bilete de avion pentru a ajunge in Irlanda parinti, frati sau prieteni buni ce urmau sa mearga impreuna la meci, cheltuieli de drum pentru restituirea banilor si o foarte mare lovitura morala aplicata la nu mai putin de 278 persoane care nu au vrut decat sa fie alaturi de tricolori in ceea ce speram sa fie o noua calificare la un turneu final.
Avand in vedere prejiduciile grave de imagine aduse organizatiei noastre dar si mie, personal, am cerut intr-un e-mail oficial dovada prin care FRF era instiintata de practicarea speculei in Irlanda, deoarece ne pierdusem increderea in reprezentantii dumneavoastra in momentul in care au motivat decizia in prima faza cu cerinta forului nord-irlandez de a vinde biletele la meci exclusiv online, fapt dovedit a fi un mare neadevar prin raspunsurile primite. Federatia Romana de Fotbal a refuzat sa trimita aceasta dovada, fapt ce ne arata, in lumina ultimelor noutati prezentate mai jos, ca scopul principal al acestei institutii este de a scoate profit in detrimentul interesului sportiv si competitional.
Dupa punerea in vanzare a biletelor pe pagina firmei Danco Pro Communications, mai putin de un sfert din cei 278 aflati pe lista au avut ocazia sa achizitioneze un bilet, procesul fiind foarte anevoios, cerandu-se date personale ca: CNP, serie si nr buletin, nume si prenume cumparator, fiecare bilet fiind nominal si netransferabil, conform indicatiilor de pe pagina. La pretul biletului se adauga si 5% comisionul firmei si 2% taxa de procesare. Desi erau la vanzare peste 700 de bilete, acestea apartent s-au epuizat in 24 de ore. Spunem "aparent", deoarece revenim la setea de profit a acestei federatii condusa de oameni straini de bunul simt si paraleli cu orice urma de profesionalism, si aflam cu stupoare ca s-au pus bilete in vanzare prin pachete oferite de firma Explore Travel SRL, la preturi pornind de la 505 Euro/persoana. Daca biletele s-au vandut doar in baza datelor personale, fara posibilitatea de transfer catre o alta persoana, cum se face ca o companie privata vinde pachete turistice cu bilet la meci?
Regretam inca odata situatia in care am ajuns noi ca si organizatie dar cel mai mult regretam ca am fost implicati intr-o situatie care a adus dezamagire celor 278 de persoane care au crezut in seriozitatea si corectitudinea Federatiei Romane de Fotbal, federatie care a promis nu o data ci de doua ori accesul la bilete in baza listelor cerute si mai ales in baza sumelor de bani colectate. Drept urmare a acestei batai de joc la adresa celor care sustin chiar si la distante mari, echipa nationala de fotbal si pentru practicile absolut speculative practicate de FRF, cerem conducerii demisia si permiterea accesului in aceasta institutie a unor persoane care sa nu-si mai permita luxul de a calca in picioare acorduri scrise si promisiuni facute catre romanii care inca mai cred in echipa de fotbal a Romaniei.