O echipă de ingineri ugandezi a inventat o vestă inteligentă, capabilă să diagnosticheze pneumonia mai rapid decât un medic şi care va putea permite combaterea mai eficientă a bolii care provoacă mai multe victime în rândul copiilor decât oricare alta în lume, scrie La Croix.
Ideea i-a venit Oliviei Koburongo, în vârstă de 26 de ani, după ce bunica sa s-a îmbolnăvit. Transportată la spital, aceasta a decedat chiar înainte să îi fie diagnosticată pneumonia. "Era prea târziu pentru a o putea salva", regretă tânăra ingineră.
Olivia i-a prezentat ideea care i-a venit colegului său Brian Turyabagye, în vârstă de 24 de ani, licenţiat, ca şi ea, al unei şcoli de ingineria telecomunicaţiilor.
Aşa a luat naştere vesta inteligentă medicală, care poate detecta pneumonia la copii. Împreună cu o echipă de medici, ei au creat "Mama-Ope" (mothers hope, speranţa mamei), un echipament utilizat pentru copii, compus dintr-o vestă inteligentă biomedicală şi dintr-o aplicaţie pentru telefonul mobil care pune diagnosticul.
Vesta poate diagnostica pneumonia de patru ori mai rapid decât un medic şi elimină posibilitatea unui diagnostic eronat.
Turyabagye a explicat pentru BBC cum funcţionează: „Are senzori în jurul ei, care sunt amplasaţi în puncte specifice, pentru a analiza corpul unei persoane.
Pentru a depista pneumonia trebuie să ai acces la anumite puncte ale plămânilor, aşa că senzorii sunt aşezaţi în jurul acestor poziţii specifice. Când un copil îşi pune jacheta, aceasta îi ascultă plămânii, detectând simptome ale pneumoniei, precum temperatura corpului, ritmul de respiraţie şi sunetele emise de plămâni.”
Informaţiile sunt trimise la aplicaţia mobilă, care le compară cu datele cunoscute pentru a estima gravitatea maladiei.
Pneumonia, maladie respiratorie, ucide circa 24.000 de copii ugandezi de sub cinci ani pe an, care, majoritatea, suferă deja de paludism, potrivit UNICEF.