Şase pacienţi din Israel aflaţi în stare critică şi care se confruntau cu risc vital din cauza infectării cu noul coronavirus au fost trataţi cu un produs pe bază de celule din placentă al companiei israeliene Pluristem şi au supravieţuit, infomează cotidianul The Jerusalem Post, citat de Mediafax.
Pacienţii au fost trataţi în trei unităţi medicale israeliene timp de o săptămână, în condiţiile în care aveau insuficienţă respiratorie acută şi complicaţii inflamatorii asociate bolii Covid-19. Doi dintre pacienţi aveau şi afecţiuni precedente.
"Suntem mulţumiţi de rezulatul iniţial al programului şi menţinem angajamentul de a utiliza celule PLX în beneficiul pacienţilor şi al sistemelor medicale. Pluristem se dedică utilizării avantajelor competitive în materie de fabricare a produselor la scară largă, pentru a putea oferi celule PLX unui număr mare de pacienţi care au nevoie", a declarat Yaky Yanay, directorul şi preşedintele companiei Pluristem, cu sediul în Haifa.
Celulele PLX produse de Pluristem sunt "celule alogene mezenchimale care au proprietăţi imunomodulare", adică induc sistemul natural de celule T şi M2 macrofage, a explicat compania israeliană. Rezultatul constă în inversarea supraactivării periculoase a sistemului imunitar, reducând simptomele letale de pneumonie şi pneumotită.
Compania Plurisistem intenţionează să iniţieze testele clinice multinaţionale pentru tratarea complicaţiilor asociate coronavirusului. Discutăm deja cu autorităţile de reglementare din SUA şi Europa pentru "a defini strategia noastră clinică anti-Covid-19", a precizat Yanay.