The Telegraph: Comisia Europeană vrea să introducă un sistem de testare Covid-19, acceptat de toate statele membre

14 Oct 2020 | scris de Istvan Deak
The Telegraph: Comisia Europeană vrea să introducă un sistem de testare Covid-19, acceptat de toate statele membre

Obiectivul Comisiei Europene este să pună capăt amestecului de restricții care produce confuzie pe întregul continent și să permită din nou libera circulație a oamenilor, scrie The Telegraph.

Conform planului, este nevoie de „recunoașterea reciprocă” a testelor COVID-19 de către toate țările membre ale Uniunii Europene.

Ar permite astfel turiștilor care sosesc într-o țară să reducă perioada de carantină sau să nu mai intre în izolare dacă prezintă un certificat medical ce atestă un rezultat negativ la coronavirus.

Este de așteptat ca și Marea Britanie să facă parte din schemă până când va părăsi Uniunea Europeană la sfârșitul anului, însă ar putea rămâne în acest sistem și după Brexit.

Săptămâna trecută, țările membre UE au convenit asupra unui sistem comun de „semafor” care să le ghideze cu privire la testarea COVID-19 sau la carantinarea turiștiilor din UE sau a altor persoane care merg în călătorii neesențiale în timpul pandemiei.

Potrivit raportului, miniștrii de Externe ai țărilor UE vor semna marți acest sistem.

 

Alte stiri din Sanatate

Ultima oră