Viagra a ajutat, de zeci de ani, bărbații de toate vârstele să depășească problemele legate de disfuncția erectilă, îmbunătățindu-le viața sexuală.
În ciuda succesului său, ”pastila albastră”, cum o știe tot omul, nu a fost menită să aibă acest rol. Viagra, sau substanța activă Sildenafil, a fost creată inițial pentru a trata tensiunea arterială crescută și bolile de inimă. S-a constat că avea un efect secundar pentru erecții prelungite, astfel că a început să fie folosită pentru impotență. Adică împotriva impotenței.
Ei bine, acum un grup de cercetători a observat că substanţa activă Sildenafil, utilizată pentru tratarea disfuncţiei erectile şi a hipertensiunii pulmonare, care stă totodată la baza medicamentelor Viagra şi Revatio, a generat rezultate pozitive în prevenirea şi tratarea bolii Alzheimer, relatează EFE, preluată de agerpres.
Revista britanică Nature Aging a publicat luni concluziile unui studiu în care au fost analizate datele medicale obţinute de la peste 7 milioane de pacienţi şi care au relevat că substanţa Sildenafil este asociată cu o reducere cu 69 % a incidenţei maladiei Alzheimer.
Autorii studiului, realizat la Institutul de Medicină Genomică al Clinicii Cleveland din Statele Unite, au precizat că este necesar să se realizeze o serie de studii clinice pentru a susţine concluziile acestei analize şi pentru a testa eficacitatea medicamentului la pacienţii cu această boală.
Cercetătorii au verificat că acumularea proteinelor beta-amiloid şi tau conduce într-adevăr la formarea de aglomerări anormale în creier, fiind principalii markeri de dezvoltare ai acestei boli neurodegenerative.
Până în prezent, niciunul dintre numeroasele studii clinice realizate în ultimul deceniu cu molecule ce promiteau contracararea acestor procese nu a dat rezultate satisfăcătoare. În faţa acestei situaţii, autorii noii analize au căutat printre cele peste 1.600 de medicamente deja aprobate de autorităţile sanitare din Statele Unite unele care ar putea avea un efect benefic asupra ambelor proteine în acelaşi timp.
„Sildenafilul, care a ameliorat semnificativ procesul cognitiv şi memoria pe tipare preclinice, s-a dovedit a fi cel mai bun candidat”, a declarat Feixiong Cheng, autorul principal al studiului publicat de Nature Aging.
Cercetătorii au remarcat astfel că pacienţii care au luat Sidenafil au prezentat un risc cu 55% mai redus de a dezvolta boala Alzheimer în decurs de şase ani faţă de cei care au fost trataţi cu Losartan – un medicament-candidat împotriva Alzhéimer – şi cu 65% mai mic decât cei trataţi cu Metformină.