La Institutul de Psihiatrie Socola din Iaşi va fi fi înfiinţat, cu fonduri europene, un Centru de Excelenţă pentru Diagnosticarea şi Tratamentul Demenţei Alzheimer în cadrul căruia va fi construit şi un "Sat Alzheimer", informează Agerpres. Proiectul, unic în România, are o valoare de 1,4 milioane de euro.
Proiectul a fost declarat eligibil şi va intra în următoarea etapă a procesului de evaluare şi selecţie, cea tehnică şi financiară, a declarat managerul Institutului de Psihiatrie Socola din Iaşi, Gabriel Oprişanu.
Conform proiectului, "Sat Alzheimer" va fi un spaţiu special amenajat pentru pacienţi, oferindu-le acestora un stil de viaţă cât mai normal posibil din punct de vedere fizic.
Locul va reprezenta un mediu prietenos în care pacienţii să nu realizeze că viaţa lor s-a schimbat, un mediu care să le ofere activităţi pe care le-au practicat cu plăcere înainte de îmbolnăvire, un loc unde să le fie redată demnitatea umană.
Personalul medical nu va purta halate albe, iar persoanele care vin în contact cu pacienţii vor fi ergoterapeuţi, psihoterapeuţi, psihologi, kinetoterapeuţi, asistenţi şi medici.
Pacienţii, însoţiţi de ergoterapeuţi, vor face zilnic cumpărături în magazinele construite în 'sat', vor pregăti micul dejun şi cina.
În cadrul acestui centru se va crea un nivel ridicat de normalitate pentru pacienţi, care vor putea să meargă la cumpărături, să gătească, să stea pe o bancă în parc, să bea o cafea la o terasă, să picteze, să cânte la pian, să socializeze în siguranţă, fără a se confrunta cu riscurile din 'lumea reală'.
"Va fi o comunitate medicală care va reproduce modelul unei comunităţi obişnuite şi în care pacientul va fi, de fapt, un membru al comunităţii, cu o activitate cotidiană similară celei de dinaintea îmbolnăvirii. Vorbim, aşadar, despre o mare familie, iar fiecare membru va fi implicat în activităţi de petrecere a timpului în comun", a declarat dr. Gabriel Oprişanu.
Valoarea întregului proiect transfrontalier depus de Institutul de Psihiatrie Socola Iaşi şi Spitalul de Psihiatrie Bălţi, din Republica Moldova, este ridică la aproape 1,8 milioane de euro, din care 1,4 milioane de euro revin Institutului de Psihiatrie Socola, iar 346350 de euro Spitalului de Psihiatrie Bălţi.
"În acest moment în România nu există un sistem standardizat privind prevenţia şi asistenţa pacienţilor cu demenţă Alzheimer. Proiectul propus de noi, o premieră pentru ţara noastră, este structurat atât pe depistarea pacienţilor în stadiul de pre-demenţă a bolii Alzheimer prin screening populaţional. Acest lucru este posibil prin determinarea cantitativă din sânge a unor biomarkeri biochimici. Coordonatori vor fi prof. dr. Roxana Chiriţă şi doctorul Brânduşa Vornicu. Pe de altă parte, ne propunem construirea unui "Sat Alzheimer" la secţia exterioară Bârnova a Institutului. Acesta va fi construit şi va funcţiona după modelul olandez pentru asistenţa pacienţilor cu Alzheimer în stadiul II, un stadiul mediu de evoluţie a bolii", a declarat dr. Gabriel Oprişanu.
În cursul anului 2015, la Institutul de Psihiatrie Socola au fost asistaţi 2.594 de pacienţi cu demenţă, 423 dintre aceştia având demenţe de tip Alzheimer, iar în 2016 numărul lor a crescut la 2.690, dintre care 425 fiind cu demenţe Alzheimer, în 2017 numărul lor a ajuns la 2.622, dintre care 348 demenţe Alzheimer. În 2018 numărul aproape s-a dublat, la Socola fiind înregistrate 4.322 cazuri de demenţe, dintre care 573 cu Alzheimer.
CREDIT FOTO: Image by Gerd Altmann from Pixabay