Aproximativ 40% din cazurile de demenţă ar putea fi evitate sau întârziate prin reducerea a 12 factori de risc, precum consumul excesiv de alcool, fumatul, traumatismele craniene şi poluarea aerului, potrivit unui raport publicat joi, informează AFP, preluată de Agerpres.
Autorii studiului – un grup de experţi – au formulat o serie de recomandări către factorii de decizie, printre care se numără limitarea consumului de alcool, renunţarea la fumat, reducerea obezităţii şi a diabetului şi reducerea expunerii la poluarea atmosferică.
„Raportul nostru arată că factorii de decizie şi indivizii au puterea de a preveni sau de a întârzia o parte importantă din aceste cazuri de demenţă”, a declarat autorul principal al cercetării, Gill Livingston, profesoară la University College din Londra, citată într-un comunicat publicat în revista medicală The Lancet, în care a apărut şi studiul menţionat.
„Aceste acţiuni sunt susceptibile să aibă cel mai mare impact asupra acelor persoane care sunt vizate într-o manieră disproporţionată de factorii de risc ai demenţei, precum locuitorii din ţările cu venituri mici şi medii şi populaţiile vulnerabile, inclusiv minorităţile etnice”, a adăugat aceeaşi expertă britanică.
Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), 50 de milioane de persoane sunt afectate de demenţă în lume, iar 60%-70% dintre cazuri sunt cauzate de maladia Alzheimer. Acest număr tinde să crească, întrucât oamenii trăiesc tot mai mult.
OMS estimează că numărul total al persoanelor afectate de demenţă ar urma să ajungă la 82 de milioane în 2030 şi la 152 de milioane până în 2050, în mare parte din cauza creşterii numărului de cazuri în ţările cu venituri mici şi intermediare.
Cauzată de „un ansamblu de boli şi de traumatisme” care afectează creierul, demenţa „afectează memoria, capacitatea de a face raţionamente, orientarea, înţelegerea, capacitatea de calcul, capacitatea de învăţare, limbajul şi judecata”, precizează OMS pe site-ul său oficial.
Într-un raport precedent, publicat în 2017 de The Lancet, aceiaşi cercetători identificaseră nouă factori de risc.
Ei au actualizat acea listă şi au adăugat încă trei factori de risc: consumul excesiv de alcool, traumatismele din zona capului şi expunerea la poluarea aerului la vârstă adultă.
După părerea autorilor, aceşti factori sunt asociaţi cu 1%, 3% respectiv 2% din cazurile de demenţă. Ceilalţi factori de risc sunt condiţiile de educaţie (7%), pierderea auzului (8%), hipertensiunea (2%), obezitatea (1%), fumatul (5%), depresia (4%), izolarea socială (4%), inactivitatea fizică (2%) şi diabetul (1%).