Cercetătorii au comparat singurătatea, acest “rău al secolului nostru”, cu tabagismul. Rezultatele lor ar trebui să ne pună neapărat pe gânduri.
Concluzia la care au ajuns este că viaţa trăită în singurătate ar avea acelaşi efect asupra sănătăţii precum fumatul a 15 ţigări zilnic. Evident, nu vorbim aici despre vreun efect benefic, ci, din contră, despre unul total nefast.
Mulţi dintre semenii noştri se confruntă cu singurătatea. În afara plictiselii şi a tristeţii pe care aceasta le provoacă, singurătatea ar mai avea şi alte efecte nefaste asupra sănătăţii, au constatat specialiştii.
Studiile lor se referă inclusiv la persoanele în vârstă care au familie, dar care nu sunt vizitate de membrii acesteia, din lipsă de timp, din cauza distanţei mari care îi desparte sau din alte motive care nu sunt dependente de voinţa lor.
Specialiştii au tras concluzia că, în cazul acestora, cu cât numărul kilometrilor este mai mare, cu atât riscurile de a suferi la propriu sunt mai mari.
Experții susțin că singurătatea, mai ales în cazul persoanelor vârstnice, ar putea accelera demenţa senilă şi spori riscurile de maladii cardiace şi de hipertensiune arterială.